Hidroelectrica oferă compensații de peste 3 milioane de lei foștilor angajați
- Cristi Buș
- 24 septembrie 2025, 21:57
Anunț important făcut de Hidroelectrica. Contractul transformă compania într-un jucător important pe piața globală. Sursa foto: Razvan Valcaneantu \ EEC
Pe 19 septembrie 2025, Károly Borbély și Marian Fetița, membri în Directoratul Hidroelectrica, au fost revocați din funcție în urma unei decizii luate de Consiliul de Supraveghere.
Măsura a fost impusă pentru ca România să nu piardă peste 16 milioane de euro din granturile aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Decizia a venit după obiecțiile formulate de Comisia Europeană cu privire la procedura prin care fusese selectat Directoratul companiei. Menținerea în funcție a celor doi ar fi generat pierderi semnificative pentru statul român, conform estimărilor oficiale.
Însă, deși au fost nevoiți să plece din funcții, cei doi vor beneficia acum de compensații substanțiale, datorită clauzelor pe care și le-au trecut în contractele de mandat la momentul angajării.
Contracte „blindate” cu clauze de despăgubire
Documentele semnate de Borbély și Fetița în momentul numirii în funcții prevăd plăți compensatorii consistente în cazul încetării premature a mandatelor din motive „neimputabile mandatarului”.
Concret, dacă revocarea survine în primele 24 de luni de mandat și nu este justificată, fiecare dintre cei doi are dreptul la o compensație echivalentă cu până la 24 de indemnizații fixe brute lunare.
În situația în care încetarea funcției intervine în ultimii doi ani de mandat, despăgubirile sunt calculate în funcție de numărul de luni rămase până la expirarea contractului.
Clauzele stipulate în aceste contracte au fost confirmate în documentele oficiale ale companiei și oferă un cadru legal prin care cei doi pot solicita despăgubiri majore.
Remunerații consistente, despăgubiri și mai mari
Conform raportului anual al Hidroelectrica, remunerațiile fixe brute lunare ale membrilor Directoratului au fost în 2024 de 65.748 lei pentru fiecare dintre cei doi.
Aplicând formula prevăzută în contract, compensațiile maxime se ridică la aproximativ 1,57 milioane de lei de persoană, ceea ce înseamnă peste 3,15 milioane de lei cumulat.
Aceste sume reprezintă echivalentul a circa 630.000 de euro și vin în contextul în care statul român a trebuit să facă schimbările pentru a nu pierde granturi europene de peste 16 milioane de euro.
Practic, deși România a evitat pierderea unor fonduri mult mai mari, Hidroelectrica va fi nevoită să suporte acum plăți compensatorii uriașe către cei doi foști directori.

Hidroelectrica.Sursa foto: EVZ
Mandate scurte, compensații maxime
Atât Károly Borbély, cât și Marian Fetița au fost numiți membri în Directoratul Hidroelectrica începând cu 7 noiembrie 2023. Mandatele lor urmau să expire la termen pe 6 noiembrie 2027, însă au fost revocate înainte de împlinirea a doi ani.
Acest detaliu este esențial, pentru că tocmai în primele 24 de luni de mandat se aplică prevederile contractuale care le garantează compensațiile maxime, echivalente cu până la 24 de salarii brute lunare.
Astfel, deși au stat mai puțin de doi ani în funcții, cei doi pot pleca acasă cu milioane de lei în conturi, pe baza unor clauze acceptate la momentul angajării.
Paradox la Hidroelectrica
Problema a apărut după ce Comisia Europeană a atras atenția că selecția membrilor Directoratului Hidroelectrica nu respectase toate cerințele privind transparența și conformitatea procedurală.
Dacă România ar fi ignorat aceste observații și i-ar fi menținut în funcții pe Borbély și Fetița, risca să piardă peste 16 milioane de euro din granturile PNRR.
Pentru a evita pierderea banilor, Consiliul de Supraveghere al companiei a decis încetarea contractelor prin acord. Însă, în paralel, această soluție deschide calea pentru plata compensațiilor prevăzute în contractele celor doi.