Hidroelectrica, gata să scape de "băieţii deştepţi"

Hidroelectrica, gata să scape de "băieţii deştepţi"

Cel mai mare producător de energie din România, Hidroelectrica, vrea să profite de orice prevedere din contractele cu "băieţii deştepţi" pentru a scăpa de ei.

UPDATE 17.07 Rezilierea unilaterală a contractelor nu ar duce decât la un proces în care Hidroelectrica ar fi pusă în mare dificultate, consideră fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian.

"Desupăgubirile care ar putea fi acordate în acest caz ar fi foarte mari. Dacă însuşi preşedintele Băsescu a afirmat că o astfel de reziliere trebuie evitată, atunci am închis o mare parte a discuţiei", a afirmat Vosganian.

Potrivit acestuia, rezilierea contractelor are loc în două variante. Prima: invocarea de forţă majoră. "În acest caz nu cred că se poate obţine decât o diminuare sau o stopare temporară a contractelor respective", a precizat Vosganian.

A doua variantă ar fi legată de o posibilă intervenţie a Comisiei Europene în cazul ajutoarelor de stat. "Vorbim aici despre intermediari însă, nu despre consumator final. Dacă ar fi vorba despre un consumator final care cumpără la un preţ mai mic, dar, dar aşa nu s-ar justifica", a subliniat fostul ministru al Economiei. UPDATE 16.22  Potrivit unor surse din Ministerul Economiei, contractele bilaterale au apărut în 2003-2004 şi, de atunci, au fost prelungite şi s-au înmulţit. "Contractul cu Sidex a fost criticat, dar el a fost încheiat cu un consumator mare, industrial, nu se poate băga în aceeaşi categorie", au preciat sursele. Astfel, Hidroelectrica va începe negocierile cu firmele cu care are contracte bilaterale şi abordează cu prudenţă această chestiune. Potrivit surselor, dacă problema respectivă nu se abordează în totală conformitate cu legile, compania se poate trezi cu un proces de anvergură. Cel mai mare producător de energie din România, Hidroelectrica, a emis notificări de reziliere a contractelor bilaterale către companiile cu care are astfel de acorduri, potrivit unor surse apropiate companiei.

"Aceste contracte se vor rezilia dacă se îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi reziliate. Există anumite prevederi în contracte care permit Hidroelectrica să rezilieze unilateral contractele dacă aceste prevederi nu sunt respectate. Aceste prevederi pot face referire la întârzieri sau la incapacitatea de a livra energie", au precizat sursele. Majoritatea contractelor care expiră în 2015, 2016 şi 2017 au clauze de renegociere, potrivit fostului director Constantin Trihenea, care a demisionat recent invocând "motive personale". Trihenea ceruse recent renegocierea contractelor şi obţinerea unui preţ cu cel puţin 3,5% mai mare începând din ianuarie 2012, precum şi reducerea cantităţilor de energie livrată cu 15%. Seceta cumplită care afectează România a dus recent la o situaţie greu de imaginat: centralele eoliene au produs, pe anumite intervale orare, mai multă energie decât toate hidrocentralele din România. Şi asta în condiţiile în care capacitatea instalată a Hidroelectrica este de circa 6.400 MW, pe când cea a eolienelor este de sub 850 MW. Vom reveni cu amănunte. CITIŢI ŞI:

  • Fondul Proprietatea: Hidroelectrica a avut pierderi de peste 350 milioane de euro din cauza "băieţilor deştepţi"
  • Surse: Trihenea va fi înlocuit cu Zahia la şefia Hidroelectrica

Ne puteți urmări și pe Google News