"Hawthrone", nou serial din lumea medicală

"Hawthrone", nou serial din lumea medicală

AXN difuzează astăzi, de la ora 22.00, primul episod al serialului regizat de Mikael Salomon, ce o are în rolul principal pe Jada Pinkett Smith.

Serialul "Hawthorne", regizat de Mikael Salomon (cunoscut şi datorită producţiilor "The Agency", "Young Arthur", "Alias" şi "Runaway") şi scris de John Masius, a fost distins cu Image Awards şi nominalizat la alte două festivaluri de film american.

O asistentă medicală dedicată muncii ei

Christina Hawthorne (personaj interpretat de actriţa Jada Pinkett Smith), directoarea departamentului de asistente a Spitalului "Richard Trinity", a devenit văduvă în urmă cu un an. Prima comemorare a morţii soţului ei pare să nu se mai termine şi, ca să treacă mai uşor de momentele triste, se implică în totalitate în munca ei. Nu reuşeşte însă să se liniştească deoarece David Gentler, prietenul cel mai bun al răposatului ei soţ, bolnav de cancer, încercă să se arunce de pe acoperiş.

Problemele continuă cu Isabel, o femeie a străzii care ascunde un nou-născut, iar cadrele medicale din spital încearcă să o convingă să-l dea spre îngrijire, deoarece este grav bolnav.

Pe lângă asta, Christine este chemată la şcoală, unde fiica ei de 14 ani are din nou probleme de comportament. Iar ca toate să fie complete, Joanna, soacra Christinei, nu uită să o mustre că nu a participat la o cină oferită în memoria fiului ei. Din distribuţia serialului mai fac parte David Julian Hirsh şi Michael Vartan.

Voce în "Madagascar"

Jada Pinkett Smith, soţia lui Will Smith, s-a lansat în lumea filmului în 1993, filmul de debut fiind "Menace II Society". Deşi a făcut numeroase roluri de-a lungul carierei, ea s-a remarcat mai ales în "Nutty Professor", "The Matrix Reloaded", "The Matrix Revolutions", "The Women", dar şi prin voce în "Madagascar".

Ne puteți urmări și pe Google News