Evenimentul Zilei > Opinii > Invitatii EVZ > Să nu o hărțuim pe tanti Ionica. Viața la Curte
Să nu o hărțuim pe tanti Ionica. Viața la Curte

Să nu o hărțuim pe tanti Ionica. Viața la Curte

Tanti Ionica era șefa departamentului de curățenie al unei mari bănci din București. Adică dădea ordine Soficăi și Marietei să șteargă praful și să nu mânjească mobila cu mopul. Nu râdeți, femeia își lua rolul foarte în serios – schimbase șapte femei de serviciu într-un an.

– Tanti Ionica, ne costă mai mult actele de angajare decât salariul lor! Îi strigase Mircea de la economic.

– Eu ce vină am că toantele astea nu-și fac treaba?

– Eu îți spun că s-a terminat cu schimbările astea. Fă bine și ține-le pe Sofica și pe Marieta, că altele nu mai vezi. Și nu cred că vrei să ajungi să cureți în locul lor.

– Ei, asta-i bună! Păi nu mă duc eu la domnul director să-i spun ce-mi faci? Eu sunt în banca asta de când tu te jucai în țărână și acum vii să mă ameninți?

– Tanti Ionica, îți spun doar că politica băncii nu mai prevede angajări în niciun serviciu.

– Eu sunt departament, nu serviciu!

– Mă rog, e același lucru. Nu mai avem buget alocat pentru angajări.

– Bine, când te-or strânge de gât gândacii prin birou, o să-ți amintesc de bugetul de cheltuieli.

– Apropo de cheltuieli, tanti Ionica. Ce-i cu săpunul lichid din baie de costă dublu decât până acum?

– Da când îți miros mâinile a trandafiri sălbatici îți place, nu-i așa? I-a retezato scurt Ionica.

– Nici acasă n-am așa ceva! Auzi, trandafiri sălbatici.

– Normal că n-ai. Îți distrugi mâinile cu parabeni și sodă caustică. Ar trebui să-mi mulțumești.

– Mulțumesc, tanti Ionica, că ne costă mai mult săpunul decât cafeaua. De luna viitoare, nu te mai ocupi de selecția produselor de curățenie. Și o să dai și notă explicativă pentru ce-ai cumpărat până acum.

Tanti Ionica a plecat bombănind:

– Să se șteargă la fund cu hârtie de xerox și să se spele pe mâini în wc, din partea mea. Lasă că-i arăt eu directorașului ăstuia.

Toată ziua a bufnit și a trântit, vărsându-și nervii pe cele două subordonate cu care rămăsese pe cap. Până seara Ionica s-a tot gândit cum să se răzbune pe Mircea de la financiar. 

– Ionico, te-a mințit Mircea, i-a spus prietena ei de la organizare și resurse umane. Nu avem nicio plafonare la fondurile pentru angajare.

– Ha, știam eu.. Da nu-l las așa. S-a dus să-l vadă pe directorul cel mare.

– Bună ziua, șefu,. Aveți cinci minute pentru o amărâtă ca mine?

– Ionico, vino după 4, că sunt până peste cap, iar la 2 am ședință în centrala băncii.

– Am înțeles. Atunci intru să curăț până vă întoarceți.

– Cum știi tu.

Tanti Ionica a lăsat toate treburile și s-a grăbit să curețe biroul șefului. Îi lua o zi întreagă să aranjeze fiecare obiect și să ordoneze dosarele și documentele. Directorul avea mare încredere în ea. Doar el o adusese în bancă. La fel cum o luase și menajeră în casă.

În timp ce lustruia o cupă aurie ce recompensase performanțele băncii, a fost întreruptă de Mircea, directorașul de la financiar. Îl știți deja, cel deranjat de mirosul de trandafir sălbatic al săpunului.

– Bună ziua, tanti Ionica. Domnul director este?

– Da ce sunt eu, birou de informații?

– Las și eu dosarul ăsta pe birou, că are nevoie de el pentru ședința de la 2 din Centrală, i-a răspuns bărbatul, ignorând lipsa de politețe a unei femei de serviciu. Toată lumea știa că Ionica era în grațiile șefului.

– Pune-l pe măsuța mică, n-am terminat de curățat biroul.

– Văd că ești tot supărată. Nu-i nimic, o să-ți treacă.

Rămasă singură, i-a venit o idee- ce-ar fi să dispară dosarul pe care antipaticul ăla de la finaciar îl adusese? Și, cât ai clipi, gândul s-a transformat în faptă. Peste 30 de minute, directorul tuna și fulgera: rapoartele de care avea nevoie pentru ședință erau de negăsit. Iar cel de la financiar, responsabil cu intocmirea lor, plecase din bancă, pentru a-și rezolva niște probleme personale.

– Tereza, sună-l, te rog, pe Mircea să-mi aducă urgent dosarul. În 10 minute trebuie să plec.

– Are telefonul închis, domnule director, a răspuns secretara. O sun pe Tina, colega dânsului, poate știe ceva.

– Alo, Tina, poți te rog să iei legătura cu domnul Mircea? Avem nevoie de raportul ăla pentru ședința de la ora două.

– Mircea a lăsat de dimineață raportul în biroul domnului director.

– Imposibil, la noi nu a ajuns nimic. Fă ceva că șefu e foarte nervos.

Inutil să vă spun că acel dosar a fost de negăsit. Directorul s-a dus la ședința cu șefii cei mari cu mâinile în buzunare. A doua zi, mocnea focul războiului. Mircea a intrat în biroul șefului cu capul în pământ. Aflase de toată întâmplarea.

– Pur și simplu nu-mi explic unde a dispărut. Eu, cu mâna mea, l-am pus pe măsuța asta. M-a văzut și tanti Ionica de la curățenie. De fapt, ea mi-a zis să nu-l așez pe birou.

– Tu te auzi ce spui? Dai vina pe femeia de serviciu? Mi-aș fi dorit să fi fost în locul meu ieri la ședință. Să-i vezi pe ceilalți directori de sucursale cum râdeau și comentau. Și tu nici măcar nu ai bunul simț să recunoști că ai greșit.

– Dar nu am greșit. Întrebați-o pe tanti Ionica. M-a văzut și a vorbit cu mine.

– Tereza, cheam-o pe Ionica la mine. Șefa departamentului de curățenie a intrat în birou plină de zâmbete :

– Bună ziua, șefu,.

– Ionica, a adus ieri domnul Mircea niște documente în timp ce tu erai în biroul meu?

– Nu, șefu. Cât am stat eu aici nu l-am văzut.

– Cum, tanti Ionica, n-am vorbit noi ieri?

– Nu, domnule, n-am vorbit. Ultima dată când ne-am văzut a fost acum două zile, când m-ai certat că am pus săpun de trandafir sălbatic la baie. Și când m-ai amenințat că îmi dai oamenii afară și rămân singură la curățenie.

– Mircea, tu ai înnebunit? Asta te preocupă pe tine- parfumul săpunului din baie? Ce voiai, miros de lalele? Acum înțeleg de ce nu ai avut timp să-mi aduci dosarul, stăteai cu nasul în săpunul Ionicăi.

– Domnule director, această femeie minte cu nerușinare. Știți cât costă săpunul ăla de trandafir sălbatic?

– Știu cât m-a costat pe mine greșeala ta de ieri. Cu siguranța mai mult decât acel blestemat săpun. Ionica a început să plângă artistic și să se jure :

– Șefu, nu sunt mincinoasă, să nu mai apuc ziua de mâine! Sunt femeie bătrână, ce are cu mine domnul Mircea? O să plătesc din banii mei săpunul. Credeam că o să apreciați că am grijă de sănătatea angajaților.

Mircea a plecat uluit de scena la care tocmai asistase. Tras pe sfoară de tanti Ionica. Orbit de furie s-a gândit, evident, să se răzbune. Dar nici Ionica nu era proastă să stea cu mâinile în sân. După terminarea programului a intrat în biroul lui Mircea, pretextând că face curățenie. A început să-i scormonească prin hârtii și să inverseze documentele dintr-un dosar în altul.

Îl și vedea pe Mircea căutând disperat hărtiile, rapoartele, situațiile. A ieșit mulțumită. Ziua următoare l-a găsit pe Mircea scriind de zor la o notă privind activitatea defectuoasă a Ionicăi în cadrul departamentului de curățenie – un fel de abuz în serviciu intern. Un telefon de la juridic l-a întrerupt – fetele de acolo aveau nevoie de niște documente.

Mircea era un tip ordonat, că doar lucra la financiar, iar orice hărtie o găsea cu ochii închiși. A trimis de îndată juridicului tot ce-i ceruseră. Numai că, tanti Ionica avusese grijă să se asigure că nicio hărtie nu mai era la locul ei.

– Bună ziua ziua, domnule Mircea, de la juridic vă sun din nou. Vă rog să mă iertați dar ne-ați trimis altceva decât am cerut.

– Imposibil, la mine totul este aranjat în ordine alfabetică.

– O fi, dar la noi nu a ajuns ce trebuie.

– Vin să verific, a închis Mircea telefonul. Într-adevăr, dosarul conținea alte documente decât cele care ar fi trebuit să se regăsească înauntru. Mircea s-a întors în birou și a început să verifice totul. Simțea că îi plesnește inima – nimic nu mai era la locul lui.

– Asta e mâna ei, sunt sigur!

Nervos, a început să le spună tuturor colegilor prin ce trecea cu această tanti Ionica. Că e o hoață ordinară, o mincinoasă și o uneltitoare.

– Omule, e doar o femeie de serviciu! Tu te auzi ce spui?

– Nu înțelegi că e periculoasă? Ascultă la mine ce-ți zic. A avut tupeul să îl mintă pe director de față cu mine. Iar ăla, ca un prost, a crezut-o.

– Da ce să aibă tanti Ionica cu tine?

– Îți zic eu ce are – e de la săpunul ăla blestemat cu miros de trandafir sălbatic.

Cert e că nimeni nu-i dădea dreptate lui Mircea – cum să te răzbuni pe o biată femeie de serviciu? Asta e hărțuire pură. Și, uite așa, tanti Ionica devenise un fel de erou sacrificat.

– Șefu, vreau să plec din bancă. Domnul Mircea spune la toată lumea că sunt o hoață și o să mă dea pe mâna poliției. Eu așa nu mai pot.

– Ce te-a apucat, Ionico? Ce să aibă Mircea cu tine?

– L-am auzit vorbind la telefon că vrea să vă ia locul. Iar când i-am curățat biroul am dat peste o notă către directorul cel mare în care vorbea despre niște credite ilegale pe care le-ați dat unor interlopi.

– Ce tot vorbești acolo? Mircea nu ar face așa ceva.

– Șefu, n-am niciun interes să mint. O să vă facă și plângeri penale, o să vedeți. Dacă nu v-a făcut deja. Eu nu-s pietroi pe murături în banca asta – am ochi să văd și urechi să aud tot. Geta de la juridic mi-a spus că ieri au primit o adresă de la DIICOT în care procurorii cereau niște dosare. Directorul a rămas pe gânduri. A ieșit din birou cu gândul să-i ceară socoteală lui Mircea :

– Ce-i cu dezastrul ăsta în hârtiile tale?

– Domnule director, o anumită femeie de serviciu a avut grijă să își bage nasul.

– Ascultă, Mircea, cred că deja o iei razna în privința Ionicăi. E doar o femeie de serviciu, tu te auzi?

– O femeie de serviciu căreia i-ați dat nas să facă ce dorește.

– N-am înțeles – îmi pui la îndoială deciziile?

– Cu unele nu pot fi de acord. Știți câți bani dăm lunar pe săpun?

– M-ai înnebunit cu săpunul tău. Aud că vrei să-mi iei locul și te-ai dus să vorbești cu procurorii. Nu uita că eu te-am adus în banca asta.

Nici nu și-a terminat bine cuvintele, când au fost întrerupți de intervenția în forță a mascaților însoțiți de doi procurori înarmați cu mandate de percheziție. Până seara, jumătate din conducerea băncii era încătușată.

– Asta e mâna blestematei de Ionica, își spunea Mircea.

– Numai tâmpitul de Mircea a chemat procurorii, gândea directorul.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.