Medaliatul cu bronz susţine că, după ce i-a murit tatăl, n-a primit sprijin din partea celuilalt părinte. A strâns însă bani de mic, iar acum nu vrea să ştie de nimeni.
După calmul şi cerebralul Alin Moldoveanu, sportul românesc iese în lume cu un "vulcan".
Răzvan Constantin Martin (69 de kilograme şi 20 de ani) a adus a cincea medalie pentru România la Jocurile Olimpice de la Londra (a doua de bronz a zilei de marţi, după cea obţinută de echipa feminină de gimnastică).
Lui Martin i-a fost suflată medalia de argint la ultima încercare de către indonezianul Tryatno Tryatno, cel care i-a luat bronzul de sub nas lui Toni Buci, la Beijing, în 2008, tot la categoria 69 de kilograme.
Răzvan este fericit că "e medalie", prima la haltere pentru România după 16 ani. Băiat învăţat cu greutăţile, ardeleanul este exact ce-i lipsea României la Londra: un sportiv direct, care nu ştie ce-i aia "limbă de lemn".
Are coşuri pe faţă şi o privire care te sperie. A participat şi la Olimpiada de la Beijing, unde avea doar 16 ani. A terminat concursul pe locul 19. Acum s-a făcut mare.
EVZ: Răzvan, cum a fost concursul?
Răzvan Martin: Cum să fie? Sunt un pic obosit. E extraordinar de bine pentru familia mea şi pentru România. N-am mai luat medalie la haltere de 16 ani, de la Nicu Vlad, tot bronz, la Altanta. Este o performanţă mare pentru mine, care, la 3 ani, am rămas fără tată!
Ne poţi spune ce s-a întâmplat cu tatăl tău? Ce să se întâmple? Tata a murit de cancer! A trebuit să plec de-acasă la 8 ani. Am luat- o în lume împreună cu fratele meu.
Când ai luat prima medalie? Nici nu mai ştiu. Parcă prin 1998. I-am dus-o mamei şi i-am arătat-o la lumânare, căci n-aveam curent în casă!
Ce spune acum mama ta? Nu mă interesează! Nu vorbesc cu ea!
Din ce motiv?
N-am avut suport din partea ei la început. Nici nu mă interesează dacă s-a uitat la finală!
Îmi spui măcar cum o cheamă? Pe frate? Cristian!
Nu, pe mama ta! Martina Angelina Diana. Dar nu-i scrie numele!
Dar cu fratele tău vorbeşti? Da, cu frate-miu, da! E frate- miu! Cu el n-am nimic!
Eşti însurat?
Da. Am şi o fetiţă, Rebeca. Are un an şi cinci zile.
Antrenorul tău te caracterizează ca pe un tip încăpăţânat şi mai spune că, deşi ai fost sărac lipit, acum ai o situaţie financiară foarte bună, mult mai bună decât a lui Calancea spre exemplu…. ? Strâng bani de la 10 ani, de la primele concursuri la care am luat parte şi am primit bani. La 16 ani, aveam deja strânşi destui bani. Am în bancă vreun miliard de lei vechi.
Ce vei face cu banii câştigaţi la Londra, 50.000 de euro? Îi vei pune tot la bancă?
O să-mi cumpăr o casă. Medalia asta îmi va schimba total viaţa. Şi vreau să mai iau una la următoarea Olimpiadă.
Câte kilograme ridici pe zi?
Ridic tone. Vreo 4! La început, ridicam doar o mătură, cu ea am început halterele!
De ce te-ai apucat de haltere? Fiindcă îmi plăcea cum sună! Îmi plăcea sunetul făcut de halteră când ajungea jos! Am intrat în sala de la Bistriţa şi n-am mai plecat de-acolo!
Se ştie că ai fost un copil sărac… Dacă am fost nevoit să plec de acasă la 8 ani, îţi dai seama…
Ce mai ştii despre Ninel Miculescu şi Toni Buci, halterofili care promiteau? Nu ştiu nimic şi nici nu mă interesează! Cum pe ei nu-i interesează de mine, nici pe mine nu mă interesează de ei! Nu mă interesează de nimeni. Sunt doar pentru mine!
Ce părere ai despre fotbalişti? Nu-s buni de nimic! O medalie de-asta (n.r. - arată mândru bronzul câştigat) face cât 10 campionate de-ale lor!
"Ce fel de copil a fost Răzvan? Crezi că de haltere, de lupte sau de box se apucă vreun copil de milionar?"
NICU VLAD, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Haltere
Trista poveste a unui mare campion
Mihai ŞOICA
Răzvan Constantin Martin are 20 de ani şi a reuşit să impresioneze o ţară întreagă cu rezultatul remarcabil pe care l-a obţinut la Londra, medalia de bronz la categoria 69 de kilograme. Dacă un regizor de film ar face un film despre cum să reuşeşti în viaţă, pornind de jos, cu siguranţă Răzvan ar putea să joace rolul principal. A rămas de la trei ani fără tată şi a rămas în grija mamei. La nouă ani, mama campionului a decis să plece în lume şi aşa copilul de atunci a ajuns în grija unei mătuşi care s-a ocupat de el ca o adevărată mamă. De atunci, copilul trăieşte prin străini. Casa mătuşii din Apahida este plină medalii, cupe şi diplome ale nepotului. Până marţi, cea mai preţioasă medalie era cea primită la Olimpiada de la Beijing, pentru participare la competiţie. Acum, colecţia s-a îmbogăţit cu cea mai de preţ piesă, medalia de bronz la Olimpiada de la Londra. De la Nicu Vlad şi până la Răzvan Martin, România nu a mai avut nicio medalie la haltere.
"A crescut pe stradă"
De mic, Răzvan a crescut într-un cartier industrial al Clujului. Destinul a făcut ca să copilărească pe o stradă unde se afla o sală de sport. "El a crescut pe o stradă unde era o sală de antrenament şi acolo se jucau copii. Acolo antrenorul de la sala respectivă şi-a dat seama că îi place şi de acolo a început totul", povesteşte Alexandra, mătuşa campionului. Copilul de atunci nu a avut copilărie. Totul se rezuma la antrenamente şi la şcoală. Răzvan a început halterele la nouă ani. Se visa un campion. Destinul l-a ajutat şi la 20 de ani a urcat pentru prima dată pe treapta unui podium de la Olimpiadă. "El de la nouă ani e la Bistriţa, oraş care a devenit practic casa lui. L-am sprijinit cât de mult am putut dar făcând sport de performanţă nu s-a putut bucura de o copilărie normală, sport şi şcoală. Noi l-am luat în plasament şi, practic, a fost copilul meu", mai spune mătuşa campionului.
"I-am zis că e născut pentru performanţă"
În ciuda greutăţilor care îi puneau piedici la tot pasul, Răzvan a întâlnit şi de oameni care l-au sprijinit. Ştefan Taşnadi, primul antrenor, a fost cel care l-a pus pe orbita sportului de performanţă. A văzut în Răzvan un diamant neşlefuit. "A venit la sală adus de fratele său mai mic. Din prima am văzut în el un campion. Răzvan locuia aproape de sala de sport de la fabrica Clujeana şi avea pe atunci nouă ani", spune antrenorul Taşnadi. Destinul a vrut din nou să îl lase pe Răzvan pe dinafară. Fabrica de încălţăminte s-a închis, fapt care a dus şi la închiderea secţiei de sport. "L-am antrenat eu vreo opt luni din cauză că s-a închis baza sportivă şi i-am rugat pe antrenorii de la Bistriţa să îl ia acolo şi aşa a ajuns la CSM Bistrita. Am văzut talentul încă de atunci. Am zis că e păcat să se risipească. I-am spus şi lui că e născut pentru performanţă. Cred că medalia de aur este o chestiune de timp", a mai spus primul antrenor al lui Răzvan. Citiţi şi:
- JO 2012: Răzvan Martin a cucerit medalia de bronz după 16 ani de secetă pentru haltere!
Recomandările noastre
