Halep debutează în doliu la Indian Well

Halep debutează în doliu la Indian Well

Tenismena din Constanța vrea să joace într-un echipament de culoare neagră

Măcinată în ultimele două zile de vestea dispariției lui Nicia Arghir, vărul ei, Simona Halep a decis să rămână în SUA pentru a lua startul la importantul turneu de la Indian Wells, dotat cu premii în valoare de 5.381.235 de dolari.

Celei mai bune jucătoare de tenis din România i-ar fi fost și greu să ajungă până ieri după-amiază, la Constanța. Nicia Arghir a fost înmormântat, marți, iar la tristul eveniment au fost prezenți, printre alte sute de persoane și Tania și Stere Halep, părinții sportivei.

Misiune facilă la debut

Conform unor apropiați, Simona are de gând să evolueze în America îmbrăcată într- un echipament de culoare neagră, pentru a marca doliul familiei.

Simona s-a antrenat normal, ieri, și se pregătește pentru debutul din faza a doua a competiției. Adversară îi va fi învingătoarea din partida Daria Gavrilova (Australia, locul 106 WTA) și iberica Silvia Soler-Espinosa, cea care se află pe poziția a 64-a WTA.