Hainele cele noi ale tricolorilor

Hainele cele noi ale tricolorilor

Noul echipament al naţionalei de fotbal a României pentru Euro 2008 va fi prezentat săptămâna viitoare, putând fi cumpărat, în premieră, şi de fani.

Turneul final al Campionatului European de fotbal reprezintă, dincolo de spectacolul sportiv, o mare afacere pentru toţi cei implicaţi în organizare. Competiţia din Austria şi Elveţia va însemna şi o adevărată paradă a modei pentru marile firme de echipament sportiv, Puma, Nike şi Adidas ducând o competiţie dură din acest punct de vedere.

Aflată în „echipa Adidas“, alături de Franţa, Germania, Spania şi Grecia, România a rămas codaşă în privinţa lansării oficiale a echipamentului pentru perioada 2008-2010 şi, implicit, pentru Euro. Noile „haine“ ale tricolorilor vor fi prezentate abia la începutul săptămânii viitoare. „Evenimentul zilei“ vă arată tricourile în care elevii lui Victor Piţurcă vor evolua la turneul final, dar şi în preliminariile Campionatului Mondial din 2010. Prima probă, la meciul cu Rusia Noul echipament nu diferă mult de cel purtat de Mutu şi compania în preliminariile Europenelor. Culoarea tricourilor rămâne cea tradiţională: galbenul (pentru echipamentul de bază) şi albul (pentru cel de rezervă), ambele variante având inserţii de albastru şi roşu. Tricoul oficial, echipamentul de antrenament, dar şi tricourile-replică ale reprezentativei României pentru intervalul 2008-2010 vor fi lansate luni, la magazinul Adidas, din Plaza România, în cadrul unei sesiuni de autografe.

La această prezentare vor veni mai mulţi tricolori, aflaţi la Bucureşti pentru meciul amical cu Rusia, de miercuri. De altfel, este foarte posibil ca inaugurarea noului echipament să se producă la partida de verificare cu ruşii. „Nu s-a hotărât încă dacă naţionala va evolua în noile tricouri în amicalul cu Rusia. Oricum, echipamentul a fost aprobat de UEFA şi va fi cel clasic, adică galben şi alb. Noul echipament Adidas este unul special şi foarte, foarte lejer. Asta este tot ceea ce pot spune până la prezentarea oficială“, ne-a declarat Florin Prunea, directorul de relaţii internaţionale din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF). Aproximativ 60 de euro pentru un tricou Considerată o mare afacere pentru majoritatea federaţiilor europene de fotbal, mai ales înaintea şi în timpul competiţiilor de anvergură, vânzarea tricourilor către suporteri n-a reprezentat o miză, până acum, pentru FRF. În premieră absolută, suporterii români vor avea acum însă posibilitatea să cumpere, începând de săptămâna viitoare, tricouri-replică oficiale ale naţionalei, precum şi echipamentul de antrenament. Conform unor surse, preţul pentru tricourile destinate fanilor nu va depăşi suma de 60 de euro, iar la evenimentul de lansare, firma Adidas le va oferi suporterilor preţuri promoţionale pe tricouri cu autografe.

AFACERE Adidas, Nike şi Puma domină piaţa fotbalului Marile firme de echipament sportiv s-au asigurat din timp că vor avea contracte cu cât mai multe naţionale participante la Euro 2008, turneul final fiind considerat un imens podium de prezentare.

Astfel, Adidas, Nike şi Puma, adică principalele competitoare în domeniu, şi-au împărţit frăţeşte cele mai mari „felii“ din tort, fiecare echipând câte cinci reprezentative pe durata competiţiei din Austria şi Elveţia. Singurul producător „intrus“ este Umbro, care are sub contract naţionala Suediei. România face parte din clubul select al echipelor îmbrăcate de firma Adidas, alături de selecţionatele Franţei, Germaniei, Spaniei şi Greciei, ultima fiind campioană europeană „en-titre“. STEAUA Se pregătesc tricouri cu Gigi! Steaua a lansat ieri magazinul on-line care va comercializa obiecte cu însemnele clubului. „Piesa de rezistenţă“ a colecţiei primăvarăvară ar putea fi gama de tricouri cu numele patronului Gigi Becali! „Ar fi o idee foarte bună“, a spus preşedintele Valeriu Argăseală. Primul obiect cumpărat on-line a fost tricoul francezului Habib Habibou, care a fost achiziţionat de Mogy Bayat, preşedintele de la Charleroi.

„Felicită ri pentru primul gol marcat“, i-a transmis Bayat lui Habibou. Steaua va pune la dispoziţia fanilor şi tricouri cu numele fotbaliştilor care au făcut istorie în Ghencea. Cumpărătorii din ţară vor primi comanda în 24 de ore, iar cei din străinătate - în 72 de ore. Pe 7 iunie va fi inaugurat muzeul clubului, iar fanii vor putea efectua un tur al stadionului care va include vestiarele, birourile, masa presei şi muzeul. (Octavian Cojocaru)

DIFERENŢE Rivalele din grupa de la Euro se vând scump Sorţii n-au fost deloc generoşi cu naţionala României la tragerea la sorţi, tricolorii nimerind în Grupa C la Euro, alături de Franţa, Italia şi Olanda. Forţe ale fotbalului mondial, cele trei adversare din grupă sunt curtate cu insistenţă de marile firme de echipament, care plătesc sume halucinante pentru ca Henry, Cannavaro sau Van Nistelrooy să joace cu sigla lor în piept.

Astfel, deşi are contract cu Adidas încă din anii ’70, iar actualul angajament expiră în 2010, Federaţia Franceză de Fotbal n-a ezitat să semneze o înţelegere cu rivalii de la Nike, pentru perioada 2011-2018, contra sumei colosale de 320 de milioane de euro, adică, în medie, 43 de milioane de euro pe sezon! Italia, campioana mondială „entitre“, a semnat cu Puma în 2003 şi a prelungit contractul până în 2014, în schimbul a peste 20 de milioane de euro pe an, plus bonusuri. Olanda este reprezentanta firmei Nike în Grupa C, batavii având un contract bănos cu americanii. În schimb, înţelegerea federaţiei de la Bucureşti cu Adidas este în valoare de doar un milion de euro pe an.

Ne puteți urmări și pe Google News