Guvernul merge în Parlament cu noile măriri de taxe pentru mediul privat
- Mădălina Sfrijan
- 7 iulie 2025, 09:26
Ilie Bolojan. Sursa foto: Facebook Plenul comun a Camerei Deputaţilor şi Senatului se va reuni, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului privind noul pachet de măsuri fiscal-bugetare care aduc noi măriri de taxe asupra mediului privat.
Conform Constituției, opoziția are la dispoziție trei zile pentru a depune o moțiune de cenzură, începând din momentul în care Guvernul își prezintă programul în fața Parlamentului.
Pachetul de măsuri a ajuns în Parlament. Ce urmează
În urma consultărilor cu patronatele și sindicatele, Ilie Bolojan a declarat că este esențial ca România să își recâștige credibilitatea în fața Comisiei Europene, a investitorilor și a instituțiilor financiare internaționale.
Potrivit șefului Executivului, primul pachet de măsuri fiscale va fi adus în prim-plan la reuniunea ECOFIN, care va avea loc pe 8 iulie. De asemenea, Guvernul le-a solicitat partenerilor sociali să își trimită reprezentanți în grupurile de lucru. Acestea vor pregăti următoarele două seturi de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.

Ilie Bolojan. Sursa foto: Facebook
Sindicaliștii au venit cu o serie de propuneri
Blocul Național Sindical a formulat mai multe amendamente la actualul pachet de măsuri fiscale. Printre propunerile sindicaliștilor se numără acordarea subvenției pentru partide doar în anii în care România respectă ținta de deficit bugetar, precum și reducerea la jumătate a sumei forfetare acordate parlamentarilor.
Sindicatele susțin că acest fond anual, care depășește 100 de milioane de lei, nu este însoțit de un mecanism eficient de control privind utilizarea banilor publici.
Blocul Național Sindical consideră că partidele aflate la guvernare, atât la nivel executiv, cât și legislativ, poartă responsabilitatea principală pentru respectarea angajamentelor asumate în ceea ce privește deficitul bugetar și nivelul datoriei publice.
„Premierea prin alocări bugetare a celor care se fac responsabili de dezechilibrele bugetare grave ale statului nu este justificată”, au spus cei de la BNS.
Pachetul de măsuri propus de Executiv, aspru criticat
Un alt amendament propus de Blocul Național Sindical prevede ca plata contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate (CASS) pentru persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj, precum și pentru cei care primesc venitul minim garantat, să fie asigurată de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și de agențiile pentru plăți și intervenții sociale.
În ultimele zile, subiectul a stârnit un val de nemulțumiri în rândul bugetarilor. Mulți angajați de la stat au ieșit în stradă și au anunțat că vor bloca activitatea la nivelul instituțiilor.