Guvernul a pus ochii pe această categorie de pensionari! Ce îi așteaptă
- Mihaela Dan
- 28 ianuarie 2020, 17:23
Marți după-amiază, în ședința de Guvern, premierul Ludovic Orban a declarat că trebuie acordată o atenție specială pensiilor speciale ale militarilor deoarece, „șefimea din MAI și-a tras pensii nesimțite” prin umflarea venitorilor pe ultima sută de metrii.
„După cum aţi urmărit dezbaterile de la nivelul Parlamentului, s-a adoptat proiectul de lege iniţiat de PNL pe care se desfiinţează pensiile speciale, mai puţin cele de serviciu ale cadrelor militare (...)
Ar trebui să ne mai uităm un pic şi la vârsta de pensionare şi la cum putem asigura recalcularea pensiilor nesimţite, care au fost obţinute prin umflarea pe suta de metri a veniturilor. Şefimea din MAI, spre exemplu, şi-a tras pensii nesimţite, profitând de o portiţă, şi ne-am trezit cu pensii nesimţite, sfidare la adresa unui om care a muncit o viaţă întreagă. Trebuie să studiem foarte bine baza legală şi constituţională. Să nu uităm de analiza comparativă a sistemelor publice de pensii din ţările convenite”, a declarat Orban, în ședința de Guvern.