Ca să ajungi la barajul de la Gura Apelor, căci despre el este vorba, trebuie să treci prin Țara Hațegului. De preferat ar fi să ocolești Defileul Jiului, dacă vii dinspre București, pentru că aici încă se lucrează la drum. Odată ajuns în Țara Hațegului ori pui mâna pe hartă, ori întrebi localnicii cum ajungi la Brazi, punctul din care se intră apoi pe valea Râului Mare.


Prețurile practicate de pensiunile din zonă pornesc de la 80 de lei și ajung la circa 150 de lei pe cameră, pe noapte


Zona este, puțin spus, frumoasă. Dacă n-ar fi stâlpii de înaltă tensiune, semn al existenței unei amenajări energetice, totul ar fi perfect. Pot fi însă ignorați, mai ales că drumul din ce în ce mai sinuos, vilele și pensiunile din ce în ce mai multe și culmile din ce în ce mai înalte îți distrag atenția.

Cazare lângă Râul Mare

Pensiunile de pe vale s-au înmulțit de la an la an așa că, în vara asta, chiar ai de unde alege o cazare la un preț rezonabil și în condiții foarte bune. Prețurile pleacă de la 80 de lei și ajung la 150 de lei, de cameră, pe noapte, în cazul pensiunilor care au săli de fitness și piscine încălzite. E nevoie de apă încălzită aici, pentru că rareori pe Valea Râului Mare temperaturile trec de 30 de grade și asta doar câteva ore, la amiază. Râul este, probabil, unul dintre cele mai reci din țară. Din zona pensiunilor până sus, la Gura Apelor, mai sunt vreo 10 kilometri. Drumul e asfaltat, dar pe ultima porțiune nu se prezintă foarte bine. Totuși, cine merge cu grijă, atent la gropi și la bolovanii care mai cad de pe versanți pe carosabil, nu are probleme.

Pe drum de munte

De la baraj mai ai de mers încă vreo 20 de kilometri până la Poiana Pelegii, unul dintre cele mai populare locuri de campare din Retezat. Drumul e de pământ, dar se prezintă destul de bine. Nu trec 10 minute de mers cu mașina, căci te trezești trecând pe lângă brazi bătrâni de sute de ani. Aproape de Poiana Pelegii există o parcare de vreo 30 de mașini. Nu-ți imagina un loc asfaltat, marcat și păzit ce cineva care să vină să-ți ceară bani. Din așa-zisa parcare, excursia continuă pe jos. Abia acum simți cu adevărat c-ai venit la munte. Treci puntea de lemn de peste râu, urci vreo 200 de metri și-ai ajuns în poiană. Ar fi bine să treci pe la punctul de permanență al Salvamontului, ca să ți se spună ce ai și ce nu ai voie să faci aici. În mod sigur, nu ai voie să faci foc, pentru că ești în Parcul Național Retezat.

Spre cel mai mare lac glaciar

Tot la punctul Salvamont e bine să anunți și dacă ai de gând să urci până la lacul Bucura. Ei vor verifica peste trei ore dacă ai ajuns sau nu sus, cu ajutorul colegilor de la refugiul Salvamont de la Bucura. E un traseu de doar două-trei ore, relativ ușor de parcurs în comparație cu altele din Retezat.

Obligatoriu trebuie să ai la tine o pelerină, pentru că oricând un nor poate să apară de după culme și-n doar un minut să te trezești că nu mai ești încălzit de soare, ci udat leoarcă de un duș rece al muntelui. Nu se urcă la Bucura fără bocanci și fără o haină groasă, indiferent cât de cald ar fi jos, pe vale. Odată ajuns lângă lac, golul alpin ți se dezvăluie- n toată splendoarea lui. Fă o pauză de 30 de minute – o oră, și, dacă mai ai timp, urcă și până-n Șaua Bucurei. Durează 20 de minute, însă de aici poți vedea o altă priveliște cum n-ai văzut niciunde: Țara Hațegului privită de la peste 2000 de metri înălțime.

Constructorii au injectat betoane

Acumularea de la Gura Apelor a fost proiectată „pe repede-nainte” față de ritmul în care se fac acum proiecte de o asemenea anvergură. Prima linie pe planșă a fost trasă în 1974, iar ultima în 1975. Imediat au început și lucrările. Barajul efectiv a înghițit un volum de piatră de trei ori mai mare decât cel al Piramidei lui Kheops, are 10 metri lățime la coronament și vreo 400 de metri la bază.


Barajul a înghițit un volum de piatră de trei ori mai mare decât piramida lui Keops – are zece metri lățime la coronament și vreo 400 de metri la bază


Este cel mai mare dig din arocamente așezate pe un miez de argilă din Europa. Pe când lucrările au ajuns aproape de final, s-a constatat și o gravă greșeală de concepție: pe versantul stâng, în sensul de curgere a apei, format din șisturi, se infiltra foarte multă apă din lac, sporindu- se astfel riscul unor ample alunecări de teren. 20 de ani la rând constructorii au „injectat” betoane în zonă. A apărut astfel și o glumă conform căreia, lângă baraj se injenctează betoane, iar la 10 kilometri mai în jos betoanele reapar sub forma unor case de vacanță. În 1999, la 300 de metri mai în jos de digul efectiv s-a produs un fenomen până acum unic în România: o rupere de nori a provocat un torent atât de puternic pe versantul din stânga, torent care a spulberat două din cele trei clădiri ale coloniei muncitorești. 13 persoane au murit atunci.

În acel moment, specialiștii în domeniu spuneau că barajul a salvat de la dezastru toată Țara Hațegului, pentru că, într-un interval de doar o oră, în lac s-au acumulat 30 de milioane de metri cubi de apă.

Și atunci, dar și acum, activiștii de mediu îl consideră o adevărată crimă împotriva naturii.

Bonus – zbor cu parapanta

În cazul în care vrei să stai un week-end, te poți caza undeva pe Valea Râului Mare, iar dacă nu mai ai chef de încă o excursie lungă precum e cea până la Bucura, a doua zi poți alege să urci, tot cu mașina, pe Dealul Clopotiva. E situat la gura văii amintite, drumul urcă până sus, diferența de nivel este de vreo 300 de metri și este unul dintre locurile preferate ale parapantiștilor din Timiș, Hunedoara, Arad și Gorj. Mai ales în week-end ai șanse să-i găsești aici și, dacă ai curaj, poți zbura cu parapanta: costă 50 de lei zborul. Durata acestuia depinde de norocul curenților și de priceperea „pilotuluI”. Pe Clopotiva merită să urci și doar pentru „view”.