Grecia, ţara cu cel mai mare risc terorist din Europa
- Adam Popescu
- 15 noiembrie 2010, 23:28
Potrivit noului Indice al riscului terorist publicat, astăzi, de societatea britanică specializată Maplecroft, Somalia este ţara cu cel mai mare risc terorist, înaintea Pakistanului, Irakului şi Afganistanului, relatează AFP. Iar Grecia este ţara europeană în care terorismul s-a manifestat cel mai intens.
Somalia a trecut într-un an de pe locul patru pe prima poziţie a indicelui. Din iunie anul trecut şi până în iunie anul acesta, în Somalia au fost 556 acte teroriste soldate cu 1.437 de victime, potrivit Maplecroft. În categoria "risc extrem" în clasament se află Pakistanul, Irakul, Afganistanul şi Teritoriile palestiniene. Yemenul ocupă locul nouă din cele 196 de ţări şi a intrat pentru pentru prima oară în categoria "extrem". Această ţară a cunoscut o creştere semnificativă a numărului de acte teroriste, cu 109 atentate. În plus, Maplecroft precizează că organizaţia teroristă Al-Qaida din Peninsula Arabică (AQPA) şi-a crescut influenţa. Două colete capcană care proveneau din Yemen au fost descoperite la sfârşitul lunii trecute la bordul unor avioane cargo din Marea Britanie şi Dubai, pachetele suspecte urmau să ajungă în Statele Unite. Iar unul dintre colete era programat să explodeze deasupra coastei de est americane. Grecia este ţara europeană cu riscul terorist cel mai ridicat. Clasată în categoria "risc ridicat", Grecia a făcut un salt de pe locul al 57-lea cu un an în urmă pe locul 24. Aici, au fost 180 de atentate în cursul anului, depăşind astfel Spania, care ocupă poziţia 27. Statele Unite se clasează pe locul 33, în categoria "risc mediu", urmează Algeria, locul 36, Franţa, 44 şi Marea Britanie pe 47. Considerate ţări cu risc slab Canada ocupă locul 67, Germania 70, Maroc 84, Elveţia 114 şi Belgia 117. Indicele riscului terorist se stabileşte în fiecare an pe baza numărului şi a intensităţii atentatelor, scrie AFP. Cele 10 state cu cel mai mare risc terorist din lume: 1. Somalia 2. Pakistan 3. Irak 4. Afganistan 5. Teritoriile Palestine 6. Columbia 7. Thailanda 8. Filipine 9. Yemen 10. Rusia