Grecia, Portugalia, Spania şi Irlanda ar putea fi excluse din zona euro

Grecia, Portugalia, Spania şi Irlanda ar putea fi excluse din zona euro

După ce a fost salvată de la faliment prin intervenţia Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional, Grecia ar putea părăsi clubul celor 16 state europene care au adoptat moneda unică, alături de Portugalia, Spania şi Irlanda.

Statul elen ar putea fi obligat să părăsească zona euro, potrivit opiniei a 41% dintre investitorii şi analiştii financiari chestionaţi în cadrul unui sondaj întocmit de Bloomberg. Aproape un sfert dintre aceştia apreciază că „este foarte probabil” ca Grecia să plece din zona euro, în vreme ce aproape o cincime cred că acest scenariu este „destul de probabil” să fie transpus în realitate.

Ponderea celor care apreciază că excluderea Greciei din rândul celor 16 state care au adoptat moneda unică europeană este „puţin probabilă” variază între 23 şi 34%, scrie Bloomberg.

Pe lista statelor ameninţate cu excluderea din zona euro, după Grecia, se poziţionează Portugalia, Spania şi Irlanda.

Investitorii şi analiştii consultaţi de Bloomberg consideră că planul de redresare a economiilor din zona euro nu va avea efectele scontate. Acest mecanism este finanţat de statele membre cu 440 miliarde de euro. Mai mult decât atât, unele state ar putea intra în incapacitate de plată, însă „zona euro va rămâne intactă'”, chiar dacă actuala „criză a datoriilor nu va fi rezolvată, iar unele state vor părăsi zona euro”, au concluzionat specialiştii chestionaţi de Bloomberg.   Criza din zona euro se extinde

Problemele cu care se confruntă statele din zona euro s-ar putea extinde şi asupra altor state. Printre ţările vizate se numărăr cele din Asia. Aceasta, deoarece criza datoriilor din Europa ar putea încetini comerţul, ar face fluxurile de capital mai volatile şi ar supraîncălzi economiile din regiune.

În acest context, cele mai mari economii ale lumii, respectiv China, Japonia, Marea Britanie, SUA şi Zona euro, vor fi supravegheate mai strict de FMI, care va publica rapoarte regulate despre eventualele consecinţe ale crizelor sau dezechilibrelor lor în afara frontierelor naţionale, potrivit AFP.

Ne puteți urmări și pe Google News