Greaţa lui Dâncu

Greaţa lui Dâncu

După ce a fost înlăturat de la conducerea organizaţiei PSD Cluj, Vasile Dâcu a scris pe blogul său un "reportaj cu ştreangul de gât" despre Comitetul Executiv reunit la Mamaia.

""Bine aţi venit la propria decapitare", m-a salutat un jurnalist la intrarea în hotelul Malibu. Am spus că era normal să vin la propria execuţie, pentru că nu am fost prezent la naşterea mea politcă", îşi începe Dâncu relatarea.

"Când mă gândesc că se întâmplă, deşi pare absurd, ca fiul si fiica mea să traiască într-o Românie în care Nicuşor Constantinescu, Oprişan sau Dragnea, se visează miniştri îmi vin în minte doar două gânduri: emigraţia sau haiducia", a mai scris social-democratul pe blogul său.

El a recunoscut, de asemenea, că marele său defect este faptul că de fiecare dată când vorbeşte cu Mircea Geoană, îl crede. "Am un defect de neiertat ...de cate ori vorbesc cu Mircea Geoană îl cred. Cred că este un reflex emoţional al vechilor speranţe puse în el”, a mai spus el.

"Participarea lui Mircea Geoană, discretă, perfectă, profesionistă. S-a luptat să evite votul pentru sancţiuni, dar nu a vrut să pună la vot propunerea majorităţii de a nu se sancţiona nici o organizaţie. A pus însă un procedeu de falsificare a votului intitulat falsă alternativă: adică a pus să se voteze între procentele de 20% pentru sancţiuni sau cele de 25%. Obligându-i pe amărâţii aflaţi între 20% şi 25%, adică majoritatea, să voteze împotriva noastră. Am sărit să-l apăr de Iliescu, Răzvan Theodorescu, Mitrea, Iorgovan, Oprescu de zeci de ori. Şi eram singur în acele situaţii", îşi aminteşte Vasile Dâncu, subliniindă că acum rămăsese singur în faţa călăilor.

"Îi vedeam salivând"

Tot pe blogul său, Vasile Dâncu povesteşte şi care era atmosfera în interiorul Comitetul Executiv. Astfel, aflăm că după patru ore, imediat după vot, toţi participanţii au început să vorbească despre... mâncare.

"Nu s-a mai discutat nimic... toţi se gândeau doar la mâncare şi vorbeau despre acestă senzaţie. Era o foame care se transmitea bioenergetic. Îi vedeam salivând. Oare aşa se întampla şi în Evul Mediu, după participarea la execuţii?O fi un mod de a alunga greaţa? O fi o formă de bulimie nervoasă?", se întreabă retoric Dâncu.

"Ramân cu imaginea unor oameni care se grăbeau pe scări să uite gustul sângelui indesăndu-şi pe gât ciorbă de burtă şi mici. Coborând pe scări mi-era frica să nu alunec pe vreo dâră de bale", s-a arătat scârbit Dâncu.

Totodată, Vasile Dâncu a declarat, pe blog, că şerveţelele sunt numai bune pentru comunicarea din partid în special la şedinţele în care cad capete.

"Am scris pe un şerveţel - mai bine dizolvaţi decât asimilaţi. Un prieten de la masă mi-a scris, completând: nedizolvabili şi insolubili", a completat fostul lider PSD.

Cu toate că şi-a răspuns singur la toate întrebările legate de excluderea sa, Vasile Dâncu mai are totuşi o nelămurire: cum au reuşit să-l convingă pe Miron Mitrea să voteze împotriva sa.

"Nu înţeleg cum a putut participa Miron Mitrea la acesta înscenare? El gândeşte bine prospectiv şi ştie că guvernele făcute la beţie, de dinainte de alegeri, nu au nicio şansă. Nu cred că a vrut să-şi sacrifice prietenii, dar nici nu inteleg cum l-au convins să se bage”, a precizat Dâncu.

(17:10)

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News