Gogu Neagoe un pictor si caricaturist român care devine cunoscut în toată lumea

Gogu Neagoe un pictor si caricaturist român care devine cunoscut în toată lumea

Unul dintre cei mai în vogă artişti olteni este Gogu Neagoe. El s-a născut in judeţul Olt. După terminarea Liceului ,,Fraţii Buzeşti” din Craiova

A absolvit Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Caricaturistul care a intrat de două ori în Cartea Recordurilor a debutat în anul 1993 la Slatina, Bucureşti, Balş, Craiova, Târgu-Jiu, Caracal, Corabia, Râmnicu-Vâlcea, Oradea, Cluj, Iaşi, Piteşti, Sibiu, Constanţa într-o expoziţie de pictură în grup, lucrările sale fiind expuse alături de cele ale lui Nicolae Truţă, Spiru Vergulescu, Ion Popescu-Negreni, Sabin Bălaşa. În anul 2008, Gogu Neagoe a devinit membru al Asociaţiei Internaţionale de Arte Plastice, UNESCO din Germania şi al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România-2006. De-a lungul carierei sale, a adunat zeci de expoziţii de pictură şi caricatură în ţară şi în străinătate şi, cel mai important, multe dintre lucrările sale se află în muzee naţionale şi în colecţii particulare din România, SUA, Franţa, Germania, Belgia, Canada, Japonia, Anglia, Grecia, Bulgaria, Cuba, Iran, Moldova şi Mexic.

 
Un artis cu bani
Puţini ştiu că, spre deosebire de cei mai mulţi dintre marii artişti care abia de reuşesc să-şi ducă zilele din ceea ce agonisesc în urma vânzării operelor create, caricaturistul oltean este un norocos. Gogu Neagoe a reuşit să obţină, în 2012, două contracte destul de consistente financiar, cu cele două companii care produc principalele băuturi răcoritoare- Fanta şi Coca Cola, pentru care a creat grafica digitală de pe cutiile de suc.„Lucrările mele sunt acum şi pe cutiile de suc de la cele două companii. Eu am făcut grafica digitală pentru acestea. Sunt două contracte foarte bune din toate punctele de vedere”, a declarat caricaturistul la vremea respectivă.
 
2004, anul de cotitură
Cel mai important an pentru caricaturistul oltean a fost 2004. Atunci, pentru prima dată, Gogu Neagoe a intrat în Cartea Recordurilor, realizând 131 de caricature prin telefon. După acest prim pas, artistului i-a fost mult mai uşor să-şi mai treacă numele printre recordurile  găzduite de Guiness book. Acest lucru s-a întâmplat la scurt timp oară cu cea mai lungă serie de caricaturi realizată vreodată. Pentru aceasta, Gogu Neagoe a lucrat timp de patru ani, acoperind cu caricaturile mai multor personalităţi din lumea politică internaţională, ca suport având 12 role de film cinematografic, cu o lungime de 2 km şi o greutate de peste 3 tone.
 
Amintiri frumoase
Gogu Neagoe, care acum locuieşte în Capitală, este frecvent invitat la evenimente mondene din România şi străinătate ca să realizeze caricature. El participă aproape la toate festivalurile importante de artă şi cultură. A publicat până acum sute de caricaturi de presă cu vedete, atât în ziare locale cât şi în cele centrale. Acesta este şi motivul pentru care este numit şi ,,caricaturistul vedetelor”. Îi place să vorbească despre începuturile sale în ale caricaturii dar şi despre performanţele sale.
,,La grădiniţă am început să desenez chipul educatoarei şi chipurile colegilor… Toată lumea a rămas cu gura deschisă când au văzut cât de mic şi de talentat sunt”, a declarat Neagoe unei publicaţii centrale.
Pasiunile unui caricaturist celebru
Caricaturistul oltean se consideră norocos pentru că a avut onioarea să lucreze cu Ştefan Popa POPAS şi cu Gabi Bratu, pe ultimul considerându-l drept un specialist în ,,diplomaţia caricaturii”. În ciuda pasiunii imense pentru caricatură şi pictură, Neagoe susţine că îi place foarte mult să citească cărţi de istorie, literatura şi să fie în pas cu moda, dar şi să călătorească alături de familie. Întrebat ce altceva şi-ar fi dorit să facă, artistul a afirmat că i-ar fi plăcut să devină profesor de desen.
 
Rasfăţatul presei mondene 
Un rol important în ceea ce reprezintă actualmente cariera sa a avut-o mass-media. Gogu, aşa cum îi spun cunoscuţii, a fost un adevărat răsfăţat al presei. Nu doar a celei scrise dar şi al celei audio-video. El a avut numeroase apariţii la principalele posturi TV din ţară dar şi din străinătate: Televiziunea Română TVR1  în ani 1995 până 2008 şi la ANTENA 1TV, PROTV,  , CNN, EURONEWS, TF1 FRANCE, BBC
Prezenţa masivă şi premiile obţinute au dat valoare operelor-caricaturi sau picturi lui Gogu Neagoe. Potrivit acestuia, o caricatură realizată de el costă între 50 şi câteva mii de euro. Picturile care poată semnătura sa se vând la un preţ aproape dublu.A donat 4 lucrari pictate in valoare de 15.000 de euro la un eveniment din 2013 caritabil pentru copiii cu probleme de sanatate si saraci .

 

Ne puteți urmări și pe Google News