Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Dacă ai uniformă, ai parte - este noua sintagmă ce ghidează visurile de bunăstare ale bacalaureaţ ilor, care se îngrămădesc cu miile să prindă un loc la Academia de Poliţie.
Siguranţa locului de muncă, salariul, prestanţa pe care, cred ei, le-o dau uniforma şi gradele în faţa sătenilor sau vecinilor de bloc sunt doar câteva dintre motivele care-i determină pe tineri să se facă poliţişti. Cifrele sunt cât se poate de grăitoare: anul acesta, la Facultatea de Poliţie din cadrul Academiei „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti sunt 495 de locuri scoase la concurs şi 3.104 de pretendenţi, adică şase pe un loc.
Concurenţa a crescut spectaculos în ultimii şase ani, motiv pentru care EVZ a încercat să desluşească resorturile care-i fac pe adolescenţi să-şi dorească această meserie. Asta, în ciuda faptului că, în România, oamenii legii sunt ironizaţi adesea prin porecle gen „Sticleţi“, „Copoi“, Curcani“ sau „Garcea“.
VIRULENŢĂ „Academia de Poliţie îi învaţă cum să intre în graţiile superiorului“ Andreea este profesoară la Academia de Poliţie. Declară franc, nu înainte de a cere dreptul la anonimat, că Academia de Poliţie este o instituţie contra firii: „Mie nu mi se pare normal să ţii nişte oameni într-un regim cazon, uneori împotriva voinţei lor. Nu e natural, pur şi simplu“. O întrebăm care e diferenţa între aşteptările candidaţilor şi realităţile de care se lovesc „bobocii“ de anul I.
„Toţi îşi imaginează că este uşor, dar îşi dau seama după primul semestru în ce au intrat. Puţini renunţă însă, mai ales că scopul lor nu e facultatea în sine, ci perspectivele oferite după absolvire“, ne explică Andreea. Pusă în faţa „modelului Garcea“ şi a percepţiei publice negative asupra poliţiştilor în general, profesoara zâmbeşte ironic:
„Să ştiţi că majoritatea nu sunt deloc proşti. Chiar 10% dintre ei ar putea fi vârfuri în orice domeniu. Uitaţi-vă la cât de dificil este examenul de admitere, dacă n-ar avea cap n-ar putea intra decât cu pile. Diferenţa este făcută de sistemul în care ei intră, unul bazat pe o prevalenţă a autorităţii în detrimentul competenţei. Practic, lucrul principal pe care un student al Academiei îl învaţă este cum să intre pe sub pielea superiorului pentru a avansa sau a obţine avantaje. În final, tinerii ajung să se comporte exact precum cei pe care i-au urât iniţial“.
PERSONAJE
„Haina statului“ îmbracă viitorul tinerilor români Caracterul I
Daniel Lungu este din Roman. Părinţii au vrut ca el să meargă la o facultate de informatică. Daniel a ţinut însă neapărat să urmeze o carieră în Jandarmerie. Ne spune franc că a ales astfel pentru stabilitatea oferită de o facultate care-ţi asigură un loc de muncă la absolvire. „Unde mai găseşti aşa?“, se întreabă aproape retoric şi continuă fără a aştepta un răspuns: „Părinţii şi-ar fi permis să mă ţină la facultate, decizia mea nu a fost influenţată de nevoile materiale“.
Pus faţă în faţă cu perspectiva unei studenţii trăite în cazarmă, Daniel îşi face curaj: „Nu mă deranjează disciplina, chiar din contră. Am fost crescut aşa, sunt un băiat cuminte, nu cred că o să am probleme de adaptare“. Deşi concurenţa este mare, tânărul nu se sperie. A studiat temeinic în ultimul an şi, în plus, ceilalţi competitori nu sunt chiar aşa de bine pregătiţi: „Din câte am observat, unii au venit la plesneală. Ce să zic, fiecare doarme aşa cum îşi aşterne“. Iar Daniel pare să-şi fi făcut bine temele. Caracterul II
Georgian e băiatul de la ţară pentru care figura poliţistului strânge tot respectul şi autoritatea în comună. Stă aproape de Bucureşti, puţin peste 100 de kilometri, în Voineşti (judeţul Dâmboviţa). Are 20 de ani şi urmează deja o facultate care-i promite însă doar un viitor gri: acela de inginer. Aşa că s-a orientat şi a ales Poliţia. Tatăl, nenea Iancu, e mândru de alegerea fiului: „Aşa a vrut el, aşa a făcut. Îi va sta bine în haina de poliţist“.
Mai are un băiat, student la Teologie în Târgovişte, dar parcă Georgian e mândria familiei. În plus, capul familiei Bădăran pare convins că mezinul său nu va avea probleme în a suporta disciplina strictă cerută la Academie: „El oricum a fost crescut într-un regim mai dur, mai strict, e obişnuit să asculte“. Georgian nu spune prea multe. Pare suficient de mulţumit să-şi aprobe tatăl şi să-şi viseze viitorul: poliţist în Voineşti, unde lumea să-l respecte pentru uniforma pe care o poartă. Caracterul III
Gălăţeanul Ştefan Dascălu are un model în familie. Fratele său, mai mare cu şapte ani, a făcut Şcoala de agenţi de poliţie „Vasile Lascăr“ din Câmpina. De la el a învăţat Ştefan că „a purta «haina statului» înseamnă prestanţă şi autoritate“.
Acesta este de altfel şi motivul principal pentru care a ales Academia. Tânărul e convins că efortul merită, mai ales că stabilitatea oferită e de neegalat pe piaţa muncii. Regimul cazon îl motivează suplimentar: „Nu mă sperie, chiar cred că va fi o bună lecţie de viaţă, care îmi va folosi mai târziu“. Caracterul IV
Ileana Şimon ar fi trebuit să facă medicina. Destinul i-a hărăzit însă un tată „modern“, care ia în considerare opţiunile personale ale copilului şi încearcă să-l lase să evolueze după propriile aspiraţii. „E majoră, decide! Deşi eu cred că şi-a format o imagine uşor idilică“, ne spune părintele. Ileana şi-a făcut un calcul sumar: fie alege medicina, cu perspectivele sumbre ale unui sistem de sănătate aproape de colaps, fie „merge“ pe varianta Academiei, cu un regim mai strict, dar cu viitorul asigurat. Alegerea n-a fost, până la urmă, deloc dificilă. Caracterul V
Anca Raţă este o băcăuancă metodică şi aplicată. Argumentele o fac parcă şi mai optimistă atunci când vorbeşte despre aspectele care au determinat-o să aspire la o carieră poliţistă: „Prestanţă, respect, salariu - ele m-au convins că merită“. A dat şi la Iaşi, la o facultate cu profil economic. Vrea însă la Academie, pentru asta s-a pregătit, şi-şi face parcă singură lobby: „Sunt disciplinată şi cuminte, mi s-ar potrivi“. Deşi i-a fost frică de proba sportivă, eliminatorie, a trecut-o cu brio, şi acum aşteaptă probele scrise. „Dacă ştiam că o iau, învăţam mai mult“, se lamentează puţin Anca. Îşi revine însă repede, proiectându-şi viitorul promiţă tor.
PĂREREA PSIHOLOGULUI
Disciplină pentru unii, privilegii pentru alţii
Pentru a afla ce anume îi motivează pe tineri să aspire la statutul de poliţist, EVZ a stat de vorbă cu psihologul Cătălina Alexandru. „Este posibil ca nevoia de ordine şi structură să fie mai pregnantă la aceştia decât la restul liceenilor. Dorinţa de a se afla într-o clasă socială bine cotată, statutul privilegiat de care dispun, atât ca proaspeţi absolvenţi cărora li se asigură un loc de muncă, dar şi ca angajaţi, stau printre motivele care s-ar afla la baza alegerii lor“, explică psihologul.
În plus, „Academia îi învaţă şi mai bine cum e cu ordinea pe care deja o au instituită pe undeva în interiorul lor. Sau dacă nu o au, atunci tânjesc după ea. Cei care reuşesc să absolve cu brio facultatea vor impune ordinea aşa cum au învăţat-o sau, cel puţin, înţeles-o în cadrul Academiei“. Pot fi posibilele şpăgi sau compensaţii un punct de actracţie pentru aceşti tineri?
„În lipsa unei evaluări vocaţionale, nu putem decât specula pe această temă. Cu siguranţă însă etichetele negative există. Găinari, şmenari, ipocriţi, şmecheraşi - au devenit în anii postdecembrişti atribute strâns legate de imaginea «oamenilor care apără legea». Pe găinari îi caracterizează mulţumirea adusă de micile compensaţii venite aproape din orice, şmenarii se bucură de aşa-zisele «combinaţii» pe care reuşesc să le facă, ipocriţii mizează pe mesajele subliminale, aşa-zisele sugerări că ar fi nevoie de o compensaţie pentru a le trece pragul, iar şmecheraşii sunt aceia care ştiu să se descurce şi să obţină aproape tot ceea ce-şi doresc, în orice condiţii“, încheie Cătălina.
Daniel Lungu candidat la Academia de Poliţie: "Nu mă deranjează disciplina, chiar din contră. Am fost crescut aşa, sunt un băiat cuminte, nu cred că o să am probleme de adaptare."
10 ani sunt obligaţi, prin contract, absolvenţii Academiei de Poliţie să lucreze în cadrul Ministerului de Interne Anca Raţă candidat la Academia de Poliţie: "Prestanţă, respect, salariu - ele m-au convins că merită efortul."
Recomandările noastre
