Evenimentul Zilei > Opinii > Goana după coada celuilalt
Goana după coada celuilalt

Goana după coada celuilalt

Politicienii zilei, fie ei de la PSD, PNL, USR și care or mai fi prin Parlament nu au înțeles nimic din  impactul crizelor irupte în septembrie, asupra societății.

Dacă sunt taxați ca fiind proști, se supără. Dacă sunt definiți ca fiind oportuniști lacomi ai crizelor, se deranjează rău.

Cum de naivitate nu-i poate bănui nimeni, ce mai rămâne? Adevărul. Că puțin le pasă acestora de agenda publică.

Nici un lider al vreunui partid parlamentar, fie el de la Putere sau din Opoziție, nu a scos o șoaptă în ultimele săptămâni despre o soluție, măcar o singură soluție reală referitoare la criza facturilor la energie.

Criză care deja trăznește tot! De la cel mai vulnerabil consumator casnic până la cel solid consumator privat.

Cât despre criza covid care din problemă sanitară s-a devoalat a fi de fapt o politică globalistă, ce rezolvare să mai aștepte românii de la politicienii lor? Care par inepți și mimetici față de Bruxelles și de Big Pfarma.

Care a fost și este în continuare soluția clasei politice românești la problema pandemiei? Au adus guvernanții anului 2021 în spitale, tratamentele eficiente?

Au adus în farmacii medicamentele antivirale administrate de luni de zile în Vest împotriva covid? În farmacii, acolo de unde să și le cumpere cei bolnavi, simplu, cu rețetă de la doctor? Sau la liber?

Nu! Toți au lăsat românii să se descurce cum pot. Adică prin cumpărarea după ureche de pe piața neagră a antiviralelor.

În loc de rezolvări, oamenilor li se servește de vreo două săptămâni filmul “Lupta lui Rafila cu Arafat”.

Alexandru Rafila, ministrul PSD al Sănătății cu descendență securistoidă, doctor în apariții TV fără număr versus Raed Arafat, legendat, potrivit mass-media,  ca servind intereselor serviciilor secrete interne și externe.

Personaj care controlează de peste 25 de ani măruntaiele sistemului medical atât de bine încât acesta, subfinanțat și infiltrat de interese oculte a intrat în metastază.

Cei doi “coriferi” ai sistemului medical nu se zbat pentru rezolvarea accesului românilor la medicația anti-covid. Se zbat pentru impunerea vaccinării obligatorii. Țintă învăluită în ceață de vorbele meșteșugite cu care ministrul Rafila inundă ecranele tv.

De ce? Pentru că știe bine Rafila că majoritatea românilor resping organic impunerile, șantajul, condiționările brutale. Le amintește de comunism. Și nu numai.

Harța continuă la toate nivelele. Nici nu au depus bine jurământul noii miniștri ai PNL, PSD și ai UDMR că au și început răfuielile.

În loc să-și dea mâna într-o guvernare coerentă pentru români, ochii le sunt țintuiți pe agenda politică: anul electoral 2024. Exact de ceea ce ne era teamă nu am scăpat.

Capii PSD au demarat în forță o campanie de imagine ultra-populistă, duhnind a socialism iliescian: desființarea cotei unice de impozitare și introducerea impozitării progresiste; creșterea de taxe și impozite; măriri de pensii și salarii; reducerea investițiilor, etc, etc.

Noul ministru de Finanțe al PSD care promitea o abordare inteligentă a gestionării domeniului a dezamăgit din primul pas.

Analistul economic Adrian Câciu, așa cum s-a profilat el în ultimul an pe spațiul public, a revenit la mărunta lui hăinuță politică. Cea de consilier personal al primarului PSD din Buzău și de consilier pe probleme economice al partidului care l-a făcut ministru.

Adrian Câciu și-a expus agenda. Nu este preocupat de menținerea echilibrului macroeconomic și de politica de investiții stabilite de fostul prim-ministru liberal Florin Cîțu.

Adrian Câciu vrea altceva. Vrea scandal politico-mediatic. A anunțat că va scormoni după ce a făcut Florin Cîțu cât a fost ministru de Finanțe în 2020. De ce? Pentru că Florin Cîțu este în prezent președintele PNL.

Din graba după imaginea facilă de războinic al PSD și nu de ministru responsabil al Finanțelor, Câciu a comis-o. Întrebat despre împrumuturile făcute  de Guvern în ultimii doi ani, el  a spus că „aparent, banii s-au dus în finanțarea cheltuielilor publice”.

Păi a uitat analistul economic Adrian Câciu ce găuri în buget au lăsat moștenire în 2019 guvernările PSD din timpul epocii Dragnea? Găuri care nu mai permiteau nici plata pensiilor și salariilor pentru care pesediștii își rup acum hainele că trebuie crescute?

Liberalii nu sunt de căinat. Striviți între masivul PSD care și-a scos ghearele împotriva lor chiar din prima zi de parteneriat și costelivul USR, otrăvit de frustrarea că nu mai este la guvernare, peneliștii nu și-au intrat în rolul de partid responsabil față de agenda publică.

De partid care deține funcția de premier prin persoana care le poate garanta relansarea în încrederea românilor. Nicolae Ciucă.

Ministrul Energiei, liberalul Virgil Popescu, răspunzător pentru rezolvarea crizei facturilor, a dispărut în ceață. Țipă oamenii de durere când văd facturile la energie. Și? Ministrul are alte treburi.

Ministrul Educației a ratat gestionarea problematicii privind  testarea anti-covid a elevilor la școală.

Nepăsător, Sorin Câmpeanu a aruncat în spatele cadrelor didactice munca de porționare în milioane de pungulițe a testelor alocate elevilor, care au fost apoi repartizate părinților. Tot de către cadrele didactice.

Mâine-poimâine auzim că tot învățătorii și profesorii trebuie să-i și testeze pe elevi.

Ca în comunism, când aceștia predau cursuri și făceau și munci agricole alături de copii.

Și exemplele pot continua. Cu masochism, PNL continuă să pară o găină care se zbate cu gâtul pe jumătate tăiat.

Liderii progresismului din România, cei de la USR,  stau la cotitură. Încă jelesc amarnic pierderea guvernării. Dar așa perdanți cum au ajuns și-au găsit țelul: înlăturarea de pe scena politică  a PNL și mutarea lor în casa liberală pe care abia așteaptă să o invadeze.

Progresiștii lui Cioloș se declară de o lună ca fiind adevărații liberali. Și îi invită zi de zi de pe toate canalele mas-media pe votanții PNL să-și abandoneze preferatul și să-i voteze pe ei.

Ce glumă! Noua stângă globalistă, progresistă, neomarxistă,  se erijează în alternativa “de dreapta” la vechea stângă, PSD.

Ghinionul USR nu se numește PNL. Se numește AUR. AUR care aplică USR exact practica pe care USR a aplicat-o PNL în anii 2016-2021. Pozatul în chip de partid anti-sistem  și politica de hărțuire.

Când vor avea timp și chef să urmărească delirul politic românesc, românii se vor amuza copios urmărind goana între PSD, PNL, UDMR, USR și AUR, unii după coada altora.

Nici nu bănuiesc politicienii cât de irelevanți devin în ochii publicului. Primesc exact aceeași apreciere pe care o au și ei față de agenda românilor.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.