Patronul Stelei a reacţionat violent la aflarea veştii că atacantul Florin Costea ar fi jucat poker în cantonament.
"Dacă el a făcut asta, ori are o obrăznicie şi sfidează ce am spus eu, ori are ceva la tra-la-la. Pentru chestia asta, mă voi duce chiar acum în cantonament, să vorbesc cu el. Pînă acum, Florin Costea nu a fost fotbalist, trebuie să devină de acum înainte", a spus Gigi Becali la postul Gsp TV.
Adrian Mititelu a dezvăluit că Florin Costea ar fi jucat poker în cantonament, iar informaţia nu a părut o noutate prea mare pentru Gigi Becali. "Când a venit la Steaua, ştiam că Florin Costea joacă poker, dar nu în cantonament. Din informaţiile mele, nu a mai jucat, că pe fotbaliştii de valoare trebuie să îi mai spionezi", a precizat patronul Stelei.
Florin Costea a marcat 2 goluri pentru Steaua în acest sezon.