Gigi Becali: "Ne axăm pe finala Ligii Europa!"

Gigi Becali: "Ne axăm pe finala Ligii Europa!"

Gigi Becali, patronul formaţiei Steaua Bucureşti, visează cu ochii deschişi.

După ce Steaua a pierdut la Piatra Neamţ, în Liga I, 0-1 cu Ceahlăul, Gigi Becali speră ca echipa sa să dea lovitura în Europa. "Ne mai trebuie un atacant şi un mijlocaş număr 10. Cristi Tănase trebuie să joace cu Schalke. Noi ne axăm acum mai mult pe finala Ligii Europa", a declarat Becali la postul "Gsp TV".

Patronul "roş-albaştrilor" a vorbit şi de rivalitatea cu Dinamo, derby-ul cu "câinii roşii" fiind aproape. "Luaţi toate meciurile Stelei şi toate meciurile lui Dinamo. O să vedeţi ghinionul Stelei şi norocul lui Dinamo. Luaţi apoi toate meciurile Rapidului şi o să vedeţi că au fost avantajaţi mereu de arbitri. Dumnezeu a vrut aşa. La Rapid au fost goluri din ofsaid, goluri la care nu a intrat mingea în poartă. Dumnezeu o sa facă echilibru. «Nilă» şi «Cioară» o să fie cei mai buni din România, o să vedeţi", s-a îmbătat cu apă rece fostul oier. Becali susţine că, după ce a tratat cu Petre Gigoraş (Pandurii Târgu-Jiu) şi cu italianul Cristiano Bergodi (dat afară de la Modena), pe lista cu probabilii înlocuitori ai lui Ilie Stan s-a intercalat şi Ionuţ Badea, de la Universitatea Cluj. Grigoraş şi Bergodi nu sunt singurii care i-au dat cu flit fostului oier. Mâine, în ediţia tipărită a EVZ, puteţi afla amănunte despre atitudinea distantă pe care o are un simbol al Stelei faţă de patronului clubului.

Ne puteți urmări și pe Google News