Gigi Becali îl așteaptă, mâine, la București, pe Aymen Tahar, mijlocașul echipei Gaz Metan Mediaș, pentru a semna un contract cu Steaua. De asemenea, patronul „roș-albaștrilor” a dezvăluit că va cumpăra și un atacant destul de bine cotat.

„Mai vreau să aduc un mijlocaş şi un atacant. Iau jucători ca să reuşească finul meu. Nu-l las pe finul meu să dea chix. O să-l luăm mâine pe Tahar, mai ieftin, şi vom lua şi un atacant mai scump. Tahar este ca şi rezolvat", a spus Gigi Becali la sport.ro.