Germanii de la PCC au soluţie pentru salvarea Oltchim

Germanii de la PCC au soluţie pentru salvarea Oltchim

Privatizarea va fi un succes dacă atât statul, cât şi acţionarii minoritari, sunt mulţumiţi de soluţia aleasă.

Cel mai important acţionar minoritar al Oltchim, grupul german PetroCarboChem (PCC), consideră că a găsit o soluţie de privatizare a combinatului care să mulţumească atât statul, cât şi pe ceilalţi acţionari. Aceasta va fi prezentată Ministerului Economiei la întâlnirea pe care oficialii români o vor avea cu reprezentanţii PCC pentru a discuta oferta de privatizare şi apoi va fi făcută cunoscută publicului, a declarat reprezentantul PCC, Wojciech Zaremba. Deciziile de ieri ale AGA

Ieri, acţionarii Oltchim au aprobat convenţia de drept privat privind aplicarea de dobândă la creanţa deţinută de AVAS la combinat. Dobânda dublează suma ce va fi convertită în acţiuni, până la peste 250 milioane euro. Conversia se va produce după ce guvernul va emite o hotărâre în acest sens. Avocatul Cristian Duţescu, ce reprezintă în AGA un acţionar american ce deţine circa 1% din acţiuni, a spus că statul loveşte în interesele micilor acţionari prin majorarea de capital şi a votat împotriva conversiei. Termenul limită pentru privatizarea Oltchim este 31 mai. Aceasta se va realiza în doi paşi: o negociere pe bază de oferte neangajante, urmată de o licitaţie cu oferte în plic.

În continuare, managementul Oltchim susţine o privatizare "la pachet" cu rafinăria Arpechim Piteşti, aflată în proprietatea OMV Petrom şi principalul furnizor de materie primă pentru uzina de producţie a PVC-ului a Oltchim.

S-ar părea că singurii ofertanţi interesaţi de o astfel de privatizare sunt ruşii de la TISE, care nu au dezvăluit strategia pentru Oltchim.

Ceilalţi ofertanţi, Aisa Invest, a omului de afaceri Ştefan Vuza, şi grupul PCC, şi-au exprimat clar dorinţa de a renunţa post privatizare la producţia de PVC, considerând că investiţia uriaşă în producţia de PVC făcută de Constantin Roibu, directorul general Oltchim, este responsabilă pentru situaţia în care se află astăzi combinatul. Cei aproape 4.000 de angajaţi ai Oltchim nu şi-au mai primit salariile de trei luni. Ca urmare, Roibu şi-a pierdut susţinerea din partea sindicatului Citiți și:

  • FMI vine să ceară temele la control: "Ce aţi făcut cu Oltchim, Romgaz şi băieţii deştepţi?"
  • Privatizarea Oltchim este mult mai complicată decât pare

Ne puteți urmări și pe Google News