Germania. „Un test pentru noi toți. Nu suntem la mila virusului”
- Maria Dima
- 15 decembrie 2020, 05:00
FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG. Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, s-a arătat convins de faptul că pandemia de coronavirus poate fi depășită cu ajutorul solidarității și al respectului reciproc.
„Săptămânile următoare reprezintă un test pentru noi toți”, a declarat luni șeful statului german într-o scurtă comunicare la Berlin. „Suntem o țară puternică, pentru că în această criză dificilă atât de mulți oameni sunt acolo unul pentru celălalt și sunt capabili să se autodepășească."
Steinmeier a adăugat: „Restricțiile periclitează mijloacele economice de trai, te fac să te simți singur și deprimat.” El a făcut apel la conștiința cetățenilor: „Nu suntem la mila virusului.” Depinde de fiecare în parte „și noi știm ce avem de făcut.”
Cu privire la zilele de Crăciun care urmează, Steinmeier a adăugat: „Sărbătorile pot fi compensate într-o altă perioadă, prietenii și rudele vor fi fericiți să primească cadouri și mai târziu.” Acum este vorba de menținerea sănătății și salvarea vieților.
Președintele federal al Germaniei a susținut în mod expres măsurile luate de guvernele statelor federale care au hotărât intrarea în carantină începând cu ziua de miercuri. Situația este „extrem de gravă”, sunt mii de decese într-o săptămână. O ameliorare a acestei situații nu se poate obține fără alte restricții suplimentare. Eforturile depuse până acum nu au fost suficiente.
„Trebuie să acționăm mai consecvent”, a precizat Steinmeier, premisă ce se aplică acțiunilor politice de la toate nivelurile. Dar, de asemenea, „fiecare în parte trebuie să își pună problema ce altceva poate face pentru a se proteja pe sine și pe cei din jur”. Scopul trebuie să fie reducerea numărului de infectări cât mai repede posibil și menținerea acestora la un nivel scăzut. Contactele trebuiau limitate radical, rapid și la nivel larg.
Totodată, Frank-Walter Steinmeier este convins că primele vaccinuri vor fi aprobate în Germania în luna decembrie și că vaccinările ar putea începe imediat după Anul Nou. Celor care preferă să nu mai audă nimic despre coronavirus le-a transmis: „Să ne gândim la persoanele din categoria de risc crescut, cei care se luptă pentru viața lor în unitățile de terapie intensivă.” Medicii și asistentele au luptat împotriva virusului chiar și până la epuizare, punându-și propria sănătate în pericol, a subliniat președintele.
Traducerea: Vera Ștefan