Geoană insistă să-i dea CEC-ul lui SOV

Geoană insistă să-i dea CEC-ul lui SOV

Mircea Geoană este nerăbădor să-l vadă instalat în fruntea CEC pe Enache Jiru, omul lui Sorin Ovidu Vîntu.

Liderul PSD şi-a exprimat, ieri, public nemulţumirea că premierul Emil Boc, ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, tergiversează schimbarea preşedintelui CEC Bank. „CEC este o instituţie financiară importantă. O tratăm cu toată responsabilitatea. Există propuneri pe care noi le-am făcut şi aşteptăm în continuare ca Ministerul Finanţelor, cu avizul obligatoriu al BNR, să facă numirile”, a spus Geoană ieri. O numire discretă Preşedintele PSD a cerut şi ca subiectul să fie închis repede şi cu discreţie „pentru a nu se da senzaţia că e unul politic”. „Noi suntem convinşi că acest lucru va fi rezolvat, dar am dori să-l facem fără să bruscăm sistemul şi fără să dăm senzaţia că este un subiect politic”, a spus Geoană, care a adăugat că nu poate trata „această importantă instituţie financiară ca pe o simplă agenţie sau minister”. Schimbarea preşedintelui CEC are nevoie şi de avizul BNR, care nu a fost dat cel puţin deocamdată.

Conştient de acest lucru, Geoană a trimis câteva semnale şi spre Mugur Isărescu. „CEC-ul este un loc sensibil, important, unde BNR are un cuvânt de spus cu privire la faptul că există un aviz obligatoriu din partea BNR pentru orice fel de propunere în orice parte a sistemului bancar”, a spus el, precizând că aşteaptă de la BNR să valideze propunerea sa. PDL se opune schimbării   La împărţirea funcţiilor între PDL şi PSD, şefia CEC a revenit social-democraţilor. Potrivit unor surse din PSD, Geoană, în urma unei înţelegeri cu Sorin Ovidu Vîn tu, a cedat această funcţie pentru un om de încredere al mogulului. Este vorba de Enache Jiru. Propunerea ca acesta să fie numit în fruntea CEC a fost confirmată în martie de Mircea Ursache (PSD).

De atunci însă, numirea a fost tergiversată, motiv pentru care Mircea Geoană, în mai multe şedinţe ale coaliţiei, i-a cerut şi ministrului finanţelor şi premierului să rezolve problema. PDL-iştii sunt de-cişi să mai întârzie numirea, cel puţin până la alegeri, sprijinul lor fiind pentru actualul preşedinte al CEC, Radu Graţian Gheţea. Nerăbdarea lui Geoană a crescut pe măsură ce creştea şi nerăbdarea lui Vîntu cu privire la şefia CEC, cei doi având recent o discuţie la o întâlnire petrecută în Delta Dunării.  

Ne puteți urmări și pe Google News
„CEC este o instituţie financiară importantă. Există propuneri pe care noi le-am făcut şi aşteptăm ca Ministerul Finanţelor să facă numirile. Am dori ca acest lucru să se facă fără să bruscăm sistemul şi fără să dăm senzaţia că este unul politic.” Mircea Geoană preşedinte PSD