Liderul PSD Mircea Geoană îl acuză pe Traian Băsescu de iresponsabilitate şi îi recomandă să fie mai reţinut în ceea ce priveşte ieşirile sale publice, deoarece preşedintele nu face altceva decât să adâncească actuala criză economică, în loc să vină cu soluţii.
Candidatul PSD la preşedinţie spune că intervenţiile şefului statului induc instabilitate şi dau un semnal negativ pe piaţă. "Acum a început să se războiască cu oricine altcineva decât cu criza", a comentat şeful Senatului. El a mai susţinut că Băsescu demonstrează că este disperat şi încearcă să manipuleze opinia publică.
Liderul PSD a mai afirmat că speculaţiile apărute azi, legate de averea sa, sunt lipsite de temei şi fac parte din arsenalul de campanie electorală. El a calificat drept o glumă informaţiile neoficiale potrivit cărora Agenţia Naţională de Integritate ar fi declanşat procedura de verificare a declaraţiei sale de avere, în legătură cu unele proprietăţi pe care acesta le-ar deţine în SUA.