Geoană: Guvernarea, corigentă la toate materiile

Geoană: Guvernarea, corigentă la toate materiile

Preşedintele social-democrat şi-a început discursul, la începutul şedinţei comune a Consiliilor Naţionale ale PSD şi PC, cu un tir de atacuri la adresa Cabinetului Tăriceanu şi a preşedintelui Traian Băsescu. Mircea Geoană a catalogat actuala guvernare drept una ruşinoasă şi a afirmat că "ţara a avut un guvern mut şi surd şi un preşedinte foarte vorbăreţ". Liderul PSD le-a spus social-democraţilor şi conservatorilor prezenţi că scopul lor este să câştige alegerile parlamentare din 23 noiembrie şi să formeze guvernul pe 1 sau 2 decembrie.

"Am făcut un pas mare, vă îndemn să facem pasul mai mare în toamnă şi pasul cel mai mare, în decembrie 2009, la alegerile prezidenţiale", i-a îndemnat Geoană pe participanţii la şedinţă, felicitându-i pe cei care s-au implicat în lupta electorală.

"O guvernare a uşilor închise"

Preşedintele social-democrat a apreciat că, în ultimii patru ani, "Băsescu a încălcat Constituţia, iar Tăriceanu a sfidat bunul simţ".

În opinia sa, "programul şi oamenii Alianţei au curăţat această ţară".

"A fost o guvernare a uşilor închise", a adăugat Geoană, un guvern "incapabil de dialog şi insensibil la problemele celor mulţi".

"În premieră în 20 de ani de democraţie renăscută în România, economia creşte, dar ţara sărăceşte", a avertizat liderul PSD, amintind şi protestele recente ale funcţionarilor, poliţiştilor şi pensionarilor.

"Ne-au spus că statul minimal este soluţia pentru România. Atât de minimal a devenit statul în Guvernul Băsescu-Tăriceanu încât nu a fost construit niciun kilometru de autostradă, (...)încât educaţia stă să cadă din picioare, (...) încât sănătatea a devenit un lux pe care numai cei bogaţi şi-l pot permite", a continuat Geoană, subliniind că "este obligaţia noastră ca social-democraţi europeni să găsim un echilibru".

Şedinţa comună a Consiliilor Naţionale ale PSD şi PC a început astăzi,în jurul orei 11.00. Cele două formaţiuni vor lansa în dezbatere publică oferta de guvernare a alianţei PSD-PC.

Citiţi şi "Mazăre, atac la preşedinte"            "PSD+PC promite 1.000 de kilometri de autostradă"

Ne puteți urmări și pe Google News