NAZIST EXPULZAT DIN SUA. După două luni de bătălii judiciare, unul dintre cei mai mari presuspuşi criminali nazişti, John Demjanjuk, a fost expulzat din Statele Unite şi a ajuns ieri în Germania, unde va trebui să răspundă penal pentru implicare în uciderea a aproape 30.000 de evrei, transmite AFP.
Aparatul de zbor închiriat special pentru aducerea fostului gardian nazist de origine ucraineană în Germania a aterizat pe aeroportul din München la ora locală 9.20 (10.20, ora României).
În vârstă de 80 de ani, Demjanjuk - care potrivit familiei este bolnav de lucemie - a fost însoţit pe durata călătoriei de un medic, o asistentă şi un preot, a dezvăluit presa germană. El a fost dus ulterior la centrul penitenciar Stadelheim, din capitala bavareză, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Parchetului local, Anton Winkler.
„Trebuie să mărturisească”
John Demjanjuk va rămâne un timp în unitatea medicală a închisorii, în care a fost încarcerat pentru câteva luni însuşi dictatorul nazist Adolf Hitler, acum 87 de ani. În cursului zilei de ieri, un judecător trebuia să îi comunice fostului gardian acuzaţiile care i se aduc. Jurnaliştii germani se aşteptau ieri ca Demjanjuk să fie confruntat cu un supravieţuitor al lagărului de exterminare de la Sobibor, aflat pe teritoriul de astăzi al Poloniei.
Într-un interviu acordat săptămânalului „Der Spiegel” şi publicat luni, martorul respectiv, Thomas Blatt, 82 de ani, spune: „Vreau adevărul. Lumea trebuie să ştie cum era la Sobibor. El trebuie să mărturisească pentru că ştie atâtea despre acest lucru. El este ultimul vinovat supravieţuitor de la Sobibor”.
În opinia lui Blatt, oamenii nu mai văd în Demjanjuk „decât un domn bătrân”. „Ei nu îl văd pe cel care a condus persoanele în camerele de gazare”, a insistat Thomas Blatt. O cursă contracronometru
Privat de cetăţenia americană în 2002, John Demjanjuk este acuzat de justiţia germană „că a fost gardian al lagărului de exterminare Sobibor de la 27 martie 1943 până la sfârşitul lui septembrie 1943 şi că a contribuit la asasinarea a cel puţin 29.000 de evrei”. Acesta nu neagă că a activat gardian la Sobibor, dar afirmă că a fost constrâns de nazişti, fiind, de fapt, un prizonier de război.
John Demjanjuk ocupă poziţia a treia pe lista celor mai importanţi criminali nazişti a Centrului „Simon Wiesenthal”. Primul loc este ocupat de Alois Brunner, mâna dreaptă a celui considerat „arhitectul Holocaustului”, Adolf Eichmann, iar cel de-al doilea de Aribert Heim, supranumit „Doctorul Moarte”.
Există informaţii ca nici Bruner şi nici Heim nu ar mai fi în viaţă. În acest context, preşedinta Consiliului central al evreilor din Germania, Charlotte Knobloch, a apreciat că trebuie întreprinse toate demersurile pentru ca Demjanjuk să compară cât mai repede în faţa justiţiei. „Este o cursă contracronometru.
Nu este vorba despre răzbunare, ci de a li se face dreptate” victimelor, a ţinut să sublinieze Knobloch. Justiţia germană a emis un mandat de arestare pe numele fostului gardian nazist pe 11 martie. De atunci, avocaţii acestuia au tot încercat să blocheze extrădarea sa din Statele Unite, adresându-se inclusiv Curţii Supreme americane, fără succes însă.
Potrivit avocaţilor, John Demjanjuk este prea bătrân şi prea bolnav pentru a supravieţui unui proces. În decembrie 2008, cea mai înaltă autoritate germană a stabilit că un tribunal din München are comptenţa să-l judece pe Demjanjuk, care a locuit în capitala Bavariei înainte de a emigra în SUA.