Tehnologia schimbă TOT! Garda Elvețiană Pontificală, decizie ISTORICĂ după CINCI SECOLE
- Adrian Dumitru
- 6 mai 2018, 13:43
Schimbare importantă pentru Garda Elveţienă Pontificală, unul dintre cele mai vechi corpuri militare din lume. Este prima oară în cinci secole când se ia o decizie radicală.
Aflată în serviciul papei din 1506, Garda Elvețiană Pontificală a renunţat la tradiţia sa de peste cinci secole, adoptând noi coifuri care sunt făcute din plastic, cu ajutorul unei imprimante 3D, scrie The Telegraph.
Noile coifuri sunt mai uşoare şi costă 740 de lire sterline fiecare, preţ de aproximativ două ori mai mic decât cel al unui coif vechi, din metal, precizează News.ro.
Fiecare coif din PVC poartă simbolul Papei Iulius al II-lea, care a înfiinţat în 1506 această armată privată formată din mercenari, acesta fiind cunoscut drept „Papa războinic”.
Noile coifuri sunt rezistente la razele UV. Acest aspect este important, întrucât membrii Gărzii Elveţiene Pontificale petrec mult timp afară, în dreptul Vaticanului, înarmaţi cu halebarde.
Noul model de coif a fost prezentat de Cristoph Graf, comandantul acestui corp militar, înainte de ceremonia anuală de depunere a jurământului, care va avea loc duminică. Un total de 32 de noi recruţi – bărbaţi elveţieni catolici, necăsătoriţi, cu vârste sub 30 de ani – se vor alătura corpului militar pentru cel puţin doi ani.
Garda Elveţienă Pontificală este cunoscută drept cea mai mică armată din lume. Aceasta este responsabilă cu siguranţa Papei şi cu siguranţa Vaticanului în general.
Membrii Gărzii poartă uniforme cu dungi verticale de trei culori – albastru, roşu şi galben. Pentru cele mai formale ceremonii, ei adaugă la uniformă un guler alb mare, o armură şi o cască decorată cu pene de struţ.