Garantarea depozitelor până la 50.000 euro şi pentru companii
- Adam Popescu
- 24 iunie 2009, 16:45
După ce în toamna anului trecut, reprezentanţii UE au hotărât să majoreze plafonul de garantare a depozitelor bancare de la 20.000 euro la 50.000 euro, pentru persoanele fizice, acum vine rândul şi pentru persoanele juridice.
Astfel, şi garantarea creşte de la 20.000 la 50.000 şi pentru companii, conform unei ordonanţe de urgenţă discutată azi de Guvern.
De asemenea, actul normativ prevede şi reducerea termenului de primire a sumei garantate, de la 3 luni la 20 de zile, potrivit Mediafax.
În octombrie 2008, Guvernul a decis, la recomandarea Comisiei Europene, ca plafonul de garantare a depozitelor constituite de populaţie la bănci să fie majorat de la 20.000 euro la 50.000 de euro, pentru minimum un an. Plafonul a fost majorat pentru a susţine încrederea în economisire în contextul crizei financiare internaţionale.
La sfârşitul anului trecut, Parlamentul European a aprobat garantarea depozitelor cetăţenilor până la 50.000 euro în 2009 şi până la 100.000 euro în 2010, în cazul în care o bancă europeană falimentează.
CITIŢI ŞI: Creditele şi datoriile se numără toamna Băncile, în vizorul Concurenţei Adio dobânzi ridicate la depozite Dobânzi în cădere