Galaţiul şi Brăila se întrec să facă podul spre Dobrogea
- Adam Popescu
- 21 iunie 2008, 03:00
Singura legătură dintre Tulcea şi Galaţi, respectiv Brăila se face prin intermediul curselor cu bacul, de tip feribot.
În sezonul estival, se înregistrează cozi lungi şi de jumătate de kilometru pentru îmbarcarea maşinilor care pleacă şi vin spre şi dinspre Constanţa, via Tulcea. Bacul traversează o dată la 30 de minute şi nu poate primi la bord decât 40-50 de autoturisme o dată. Promisiuni cu vechime Imediat după decembrie ’89, autorităţile gălăţene au promis că vor realiza un pod peste Dunăre, între Galaţi şi Tulcea. Acesta ar fi şi un nod rutier între Constanţa şi restul ţării, Republica Moldova şi Ucraina. Iniţiat în anii ’90, proiectul a fost repus în discuţie în urmă cu doi ani, odată cu semnarea parteneriatului dintre Galaţi şi Brăila pentru crearea unei zone metropolitane. După o lună, primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae, şi Gheorghe Bunea, preşedintele Consiliului Judeţului Brăila, au început să se certe pe bani, şi înţelegerea a căzut.
„Oraşul care va face podul peste Dunăre, fie Galaţi, fie Brăila, va cunoaşte în maximum 20 de ani o importantă dezvoltare economică“, ne-a explicat Ionuţ Coman, analist investiţii. La începutul acestui an, Gheorghe Bunea a organizat o licitaţie pentru amplasarea podului între Smârdan (Brăila) şi Măcin (Tulcea). Acesta ar costa 320 de milioane de euro, însă nici un investitor nu s-a prezentat. În plus, ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a declarat recent că guvernul nu are bani pentru acest proiect până în 2009. Conform proiectului, podul are 1,5 kilometri, dintre care peste 900 de metri porţiunea suspendată. Traficul rutier preluat ar fi de peste un milion de autoturisme pe an, care l-ar traversa contra unei taxe de 5 euro.