„Gala Studentului” îi cheamă pe tineri pe TVR 3

„Gala Studentului” îi cheamă pe tineri pe TVR 3

Festivitatea decernării premiilor către cei mai buni studenţi ai anului se află la cea de-a opta ediţie, însă aceasta este prima televizată.

Mulţi studenţi veniţi din toate colţurile ţării au participat miercuri seară la „Gala Studentului 2010”, un eveniment realizat de fundaţia „Voluntari pentru Idei şi Proiecte”, care a fost găzduit de Ema Pendiuc, prezentatoare la TVR 3.

Atmosferă încinsă de Direcţia 5 şi Bere Gratis

Spectacolul a fost înregistrat în regim de direct şi urmează să fie difuzat pe canalul 3 al Televiziunii Române, sâmbătă, 8 mai, de la ora 17.00. Printre invitaţii galei s-au numărat Liana Stanciu, Sanda Nicola, Ecaterina Andronescu (fost ministru al educaţiei) şi, nu în ultimul rând, cei care au întreţinut atmosfera şi au ridicat tinerii în picioare: Direcţia 5 şi Bere Gratis. Toţi au participat la eveniment fără a fi plătiţi.

Organizaţia VIP (1998), formată exclusiv din studenţi, este iniţiatoarea proiectului „Studentul anului”, creat pentru a încuraja competiţia între cei mai buni studenţi. Premiile au fost date pentru mai multe categorii: Economie, Arhitectură, IT şi Jurnalism, iar la fiecare dintre acestea a existat un alt juriu.

Un imens copy-paste

La categoriile Jurnalism şi Co municare, din juriu au făcut parte şi Paula Herlo (reporter Ştirile Pro TV) şi Liana Stanciu (moderatoare la TVR 3). „Lucrările de la Jurnalism şi Comunicare au fost, un procent imens de mare, copy-paste. Nu au fost lucrări excepţionale, am premiat şi noi ce a rămas mai bun. Din păcate, sunt foarte multe de făcut în zona asta”, a declarat Liana Stanciu.

„Trăim într-o societate în care câştigă cine strigă mai tare, iar aici s-a strigat aşa că au câştigat cei care s-au auzit mai mult. Nu pot să zic că nu susţin acest gen de gală, ea trebuie să fie un impuls pentru cei cu adevărat buni, care stau în spate. Pentru asta, pe viitor, aceste festivităţi trebuie realizate mai inspirat”, a mai spus Liana Stanciu.

Ne puteți urmări și pe Google News