Gala Gimnasticii Românești, mii de spectatori au trăit magia sportului
- Daniela Popescu
- 17 februarie 2024, 14:56
Gala Gimasticii Românești s-a desfășurat sub semnul emoției, mii de iubitori de gimnastică s-au aflat in data de 16 februarie 2024 în sala Circului Metropolitan.
În arena plină magie, care nu a fost aleasă întâmplător, au fost premiați gimnaștii anului 2023. Momentele de decernare au fost intercalate cu evoluții artistice, pline de suspans, ale unor foști sportivi care încântă și creează emoții spectatorilor din întreaga lume.
Impresionant a fost și numărul mare de iubitori ai gimnasticii care au fost prezenți la eveniment, români care direct și indirect, prin taxele plătite, sprijină acest sport și care prin prezența lor de ieri și de la competițiile de gimnastică din ultimii ani, transmit autorităților că gimnastica rămâne în inima generației adulte cât și a celei tinere.
Nadia Comăneci, preşedinta de onoare a Federaţiei Române de Gimnastică, a transmis un mesaj video sportivilor prezenți
Multipla campioană olimpică Nadia Comăneci, preşedinta de onoare a Federaţiei Române de Gimnastică, a transmis un mesaj video la ceremonie. I-a felicitat pe sportivi pentru rezultatele din 2023.
„Vă felicit pentru ambiţia, determinarea, perseverenţa cu care aţi muncit ca să arătaţi lumii că gimnastica românească renaşte prin voi toţi.
Vă doresc să vă bucuraţi de sărbătoarea rezultatelor voastre pe care le-aţi obţinut şi de munca enormă depusă. Ca să fii un campion, trebuie să te antrenezi ca un campion. Felicitări din nou tuturor încă o dată, ne vedem la Paris!”, a spus Nadia Comăneci.
Carmencita Constantin, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, mândră că gimnastica a adus peste 700 de medalii României
Carmencita Constantin, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat în cadrul galei că în 2023 sportivii au adus gimnasticii româneşti încă 23 de medalii la concursurile internaţionale.
"Mă bucur că sunteţi prezenţi aici în număr mare pentru a cunoaşte actuala generaţie şi rezultatele frumoase obţinute în anul care a trecut. Această generaţie a adăugat la palmaresul impresionant al gimnasticii româneşti care se ridică la peste 700 de medalii, dintre care 40 olimpice, un număr de încă 23 de medalii, dintre care 16 de aur", a afirmat ea.
Carmencita Constantin își dorește ca Jocurile Olimpice din acest an să reprezinte un moment al renașterii gimnasticii românești.
"Sunt gimnaştii noştri, ai tuturor, ei concurează sub drapelul tricolor, iar prin ei toată România îşi readuce aminte sentimentul de mândrie naţională. Anul acesta avem nevoie de un dram de noroc pentru a ne atinge visurile, pentru ca gimnastica românească, cea care a bucurat atâtea generaţii de români, să renască precum pasărea Phoenix", a adăugat Carmencita Constantin.
Sabrina Voinea şi Andrei Muntean au fost desemnaţi cei mai buni sportivi ai anului 2023 la gimnastică artistică
Sabrina Voinea şi Andrei Muntean au fost desemnaţi cei mai buni sportivi ai anului 2023 la gimnastică artistică în cadrul Galei Gimnasticii Româneşti organizate.
Sabrina Maneca Voinea este medaliată cu bronz la sol la Campionatele Europene şi ocupantă a locului 4 la Campionatele Mondiale în aceeaşi probă. De asemenea, gimnasta a făcut parte din echipa României (alături de Ana Maria Bărbosu, Amalia Ghigoarţă, Lilia Cosman, Andreea Preda şi Ella Oprea Creţu) care a reuşit calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris după o pauză de 12 ani
Voinea a fost urmată în clasamentul celor mai bune gimnaste de Alexia Vânoagă, Ana Maria Bărbosu, Amalia Ghigoarţă, Lilia Cosman, Andreea Preda, Anamaria Mihăescu, Ariana Cotu, Miruna Botez şi Marcela Cercea.
Cea mai bună gimnastă a anului trecut, Sabrina Voinea, a declarat că îşi doreşte ca împreună cu celelalte componente ale echipei olimpice să aducă medalii României.
"Mulţumesc mult pentru acest premiu şi pentru această gală minunată. Vă promitem că vom trage tare de noi pentru a ne îndeplini visul şi a aduce medalii pentru România", a menţionat ea.
Andrei Munteanu vrea să-i facă mândri pe români
La gimnastică artistică masculin, Andrei Muntean s-a clasat pe locul întâi după ce a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris în urma locului 30 ocupat la Campionatele Mondiale de la Anvers. În clasamentul întocmit de Federaţia Română de Gimnastică el a fost urmat de Robert Burtănete, Radu Iustin Mihai, Gabriel Burtănete, David Puicea, Norbert Marcu, Rafael Szabo, Emilian Neagu, Nicholas Ţarcă şi Nicolae Bera.
Andrei Muntean a declarat la rândul său că în viitor îşi doreşte ca românii să fie mândri de rezultatele gimnaştilor.
"Îi felicit pe colegii mei pentru rezultatele obţinute, dar şi pe antrenorii federaţiei, cărora le mulţumesc pentru toată susţinerea şi tot ce au făcut pentru noi. Promitem toţi ca pe viitor să muncim mult mai mult şi să obţinem rezultate cât mai frumoase, iar românii să fie mândri de noi", a spus Muntean.
David Gavrilovici, vicecampion european la trio, a obținut trofeul la gimnastică aerobică
Trofeul pentru cel mai bun sportiv al anului 2023 la gimnastică aerobică i-a revenit lui David Gavrilovici, vicecampion european la trio, dans aerobic şi cu echipa României. David, anul acesta a devenit și cel mai tânăr cetățean de onoare al Jud Iași.
El a fost urmat în clasamentul acestei categorii de Claudia Ristea, Leonard Manta, Sandra Dincă, Daria Mihaiu, Larisa Şuiu, Vlăduţ Popa, Daniel Ţavoc, Antonio Surdu şi Mădălin Boldea.
Cine e cea mai bună gimnastă junioară
Melisa Fărcuţa a fost desemnată cea mai bună gimnastă junioară. Ea a cucerit 4 medalii de aur în întrecerea juniorilor la Campionatele Europene (trio, grup, dans aerobic şi cu echipa României).
Trofeele pentru sportivii medaliaţi au fost înmânate de trei mari campioni ai gimnasticii româneşti: Simona Amânar, Isabela Lăcătuş şi Marian Drăgulescu.
În cadrul Galei de la Circul Metropolitan a fost lansat şi imnul gimnasticii româneşti compus de Andrei Păunescu (muzică şi versuri).
Gimnastica are nevoie de sprijin
Rezultatele actuale ale gimaștilor probabil că nu se puteau realiza fără sprijinul financiar și moral a mai multor iubitori ai sportului.
Actuala conducere a Federației Române de Gimnastică au lansat un apel public pentru sprijinirea acestei discipline sportive îndrăgite.
Astfel, pe lângă bugetul alocat de stat, la cele mai multe federații fiind insuficient pentru atingerea obiectivelor, s-au alăturat mai multe companii care contribuie la asigurarea pregătirii loturilor de gimnaști de la toate secțiile aflate în coordonarea Federației Române de Gimnastică. Actualii susținători sunt: OMV Petrom, Fundația Casa Campionilor , Renovatio, Romgaz, Lidl , Fundația Forgym, Apleona, B&B Collection, Maspex - Bucovina, Lingemann, Brenntag, Nestle Romania, Remedia, Christian Moreau, Iwa, Toyota, Uzinsider, Venturelli, Catena, Swissmed, Edenred, Globalworth Foundation, Asociatia Copacul Dorintelor, Dr.Elena Martin, Total Dream, Credit Fix , Benvenuti, Ctt Transport, Tanex , Dream Sport Magazin, Fundația Nadia Comăneci, Scc Erbasu, Matrix, Heinner, Mizar, Reteaua-Medicala Pro Bio
Gimnastele actuale care fac parte din echipa care va participa la Olimiadă, spre exemplu, fac parte din programul „Ţară, ţară, vrem campioane”, coordonat de Mariana Bitang şi de Octavian Bellu şi finanţat de OMV Petrom.
Finalizarea unui proiect
O altă realizare importantă, realizată în urma apelului, o reprezintă acțiunea de modernizare a sălii de gimnastică din cadrul Complexului Olimpic Sydney 2000 de la Izvorani.
Pe lângă implicarea COSR, Fundația Casa Campionilor, prin d-na Mariana Bitang și OMV Petrom, s-a implicat în achiziția unui fast track necesar în cadrul antrenamentelor specifice gimnaștilor juniori și seniori. Este vorba de un echipament care care lipsea până acum.
Astfel, din luna februarie, gimnaștii României vor avea condiții de pregătire apropiate de cele ale echipelor țărilor cu care vor intra în competiția olimpică.