Din cuprinsul articolului
Gabriel Diaconu critică dur, într-o postare pe Facebook, declarația lui Dragoș Anastasiu, care a recunoscut că a dat „șpagă pentru supraviețuire”.
Gabriel Diaconu despre „șpaga de supraviețuire”
Gabriel Diaconu explică că, în România, acest tip de șpagă este o formă de adaptare la un sistem economic și fiscal greu de suportat, unde antreprenorii nu dau mită ca să se îmbogățească, ci doar pentru a putea rămâne în viață.
El face o paralelă cu alte exemple celebre de politicieni care au intrat în istorie prin replici controversate, evidențiind astfel o normalizare a corupției. „Prost nu-i ăla care dă. Prost e ăla care nu cere”, afirmă el, subliniind că acest fenomen face parte din realitatea „bișnițarului de România”, care nu este schimbat nici măcar după ani de capitalism silnic.
Critica sistemului și rolul statului în viața cetățeanului
Diaconu pune responsabilitatea pe umerii statului și al legilor restrictive care sufocă afacerile mici și mijlocii. El spune că statul nu întreabă niciodată cetățeanul dacă are din ce trăi, dacă îi este bine, dacă este tratat echitabil.
În opinia sa, șpaga „de supraviețuire” este simptomul unui sistem care nu oferă nicio șansă decât celor care se adaptează prin mijloace ilegale. Exemplul medicului Marinică Gașpar, condamnat pentru luare de mită, dar care a folosit banii pentru a susține activitatea spitalului, demonstrează complexitatea și absurditatea situației. „Dacă nu știi să ții o afacere, mai bine n-o face”, este un sfat realist adresat celor care se plâng de condițiile economice, dar nu se adaptează.
Elogiu pentru un medic care lua mită
Postarea se încheie cu o critică la adresa celor care încearcă să justifice șpaga prin „șantaj” sau să o scuze ca fiind necesară pentru a menține afacerile pe linia de plutire. Diaconu concluzionează că realitatea este tristă și complexă: „Există un tip de 10 ori mai șmecher decât Dragoș Anastasiu... Marinică Gașpar... a luat banii respectivi și i-a băgat în locul unde muncea.”
Totodată, el ironizează încercările unor susținători ai lui Anastasiu de a-l apăra, afirmând că situația este un simptom al problemelor mai profunde ale economiei și societății românești, unde „prin fum, prin șpăgi, prin mii de baionete” trebuie să supraviețuiești. În final, subliniază că această realitate este greu de schimbat, dar trebuie cunoscută și acceptată ca atare.
