Furnizorii de gaze cer scumpiri, invocând pierderi de 800 milioane lei
- Teodora Cimpoi
- 5 mai 2011, 17:38
Furnizorii de gaze naturale de pe piaţa internă cer majorări de preţ la gaze naturale, după ce, spun ei, pierderile lor au ajuns la peste 800 milioane lei.
De fapt, este vorba despre cheltuieli nerecuperate, dat fiind că preţurile nu au mai fost majorate din trimestrul patru 2009, astfel că furnizorii vând gazele la costuri sub cele de achiziție.
"Companiile sunt permanent forţate să vândă gaze pe piaţa reglementată sub costurile de achiziţie şi să acţioneze ca "organizaţii de finanţare" pentru protecţia socială", se arată într-un comunicat al Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).
Potrivit sursei menţionate, "situaţia va ajunge să fie şi mai tensionată în perioada următoare, din cauza majorării preţurilor la gazele din import", astfel că "preţul gazelor ar trebui să fie majorat într-o primă etapă pentru a se evita cel puţin pierderile curente pentru furnizori".
Presiuni pentru liberalizarea pieței
Problema a fost dezbătută ieri cu reprezentanţii delegaţiei FMI în România, în cadrul unei întâlniri de lucru în care au discutat cele mai importante subiecte ale pieţei româneşti de energie.
O altă temă abordată a fost liberalizarea pieţei de energie. Potrivit ACUE, din cauza nepunerii în practică a unui calendar de liberalizare, "în cazul unor investiţii majore planificate unii dintre investitori s-au restras, unele proiecte au fost întârziate sau chiar anulate, cum este cazul unităţilor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, a mai multor centrale pe cărbune şi pe gaze naturale", susţin reprezentanţii companiilor de utilităţi.
Un alt subiect sensibil discutat a fost cel privind datoriile neachitate ale companiilor de stat, cu un accent special pe situaţia CFR. Membrii ACUE au evidenţiat faptul că suma debitelor CFR este într-o continuă creştere şi nu este plătit nici măcar consumul curent.
Debitul CFR faţă de companiile membre ACUE a ajuns la peste 1,9 miliarde RON.