Fumatul şi bolile de inimă ameninţă potenţa românilor

Fumatul şi bolile de inimă ameninţă potenţa românilor

Mai bine de 20 la sută dintre bărbaţii de la noi au probleme cu erecţia, dar numai unul din zece ajunge la medic şi se tratează.

În întreaga lume, un bărbat din zece are probleme de erecţie, în mare parte cauzate de stilul de viaţă nesănătos, au tras, ieri, un semnal de alarmă medicii, cu ocazia Săptămânii Urologice Europene. Până în anul 2010, se preconizează că, la nivel mondial, vor fi peste 40 de milioane de bărbaţi cu disfuncţie erectilă.

În România, ultimele date arată o incidenţă ridicată a unor astfel de probleme: peste 20% dintre români au dificultăţi de erecţie, ceea ce înseamnă doi bărbaţi din zece.

Specialiştii au subliniat că o astfel de problemă nu trebuie minimalizată, deoarece se poate asocia cu afecţiuni serioase. De exemplu, un bărbat cu disfuncţie erectilă are predispoziţie ridicată de a face infarct în cinci ani de la debutul problemei.

Cauza este preponderent fizică

Deşi este o problemă care se poate rezolva prin tratament şi prin înlă- turarea factorilor ce o cauzează, doar 10% dintre bărbaţii care au disfuncţie erectilă se şi tratează.

„Disfuncţia erectilă se poate traduce prin imposibilitatea de a obţine şi/sau a menţine o erecţie suficientă pentru realizarea unui act sexual satisfăcător“, a explicat, ieri, doctorul Sebastian Voinea, medic specialist urolog, la Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal, din cadrul Institutului Clinic Fundeni, specializat în Olanda în disfuncţia erectilă.

Contrar opiniei generale, disfuncţia sexuală este doar în mică parte cauzată de probleme psihice. „În aproximativ 80% dintre situaţii, există o cauză fizică a bolii: diabet, hipertensiune, abuz de alcool, tutun“, a mai explicat medicul Sebastian Voinea.

Medicamentele şi dieta echilibrată rezolvă problemele

O predispoziţie ridicată de a avea probleme de erecţie o au şi bolnavii de inimă. În cazul afecţiunilor cardiovasculare, vasele de sânge se „micşorează“.

„În zona peniană se pot observa prima dată problemele cardiovasculare, deoarece vasele de sânge din această zonă, de calibru mai mic, sunt primele afectate. O persoană care are pentru prima dată o disfuncţie erectilă are un risc ridicat de a face infarct peste cinci ani“, a mai spus doctorul.

Medicii subliniază că disfuncţia se poate vindeca cu tratament medicamentos şi prin înlăturarea cauzei: fumat, obezitate, dietă dezechilibrată.

PREVENŢIE

Bolile urologice, tratabile uşor în stadii incipiente

Afecţiunile prostatei, incontinenţa urinară, ca şi disfuncţia erectilă sunt boli care se pot trata cu foarte mare uşurinţă dacă sunt diagnosticate din timp, au explicat medicii prezenţi la conferinţa de presă dedicată Săptămânii Urologice Europene, care a avut loc ieri. „Cancerul de prostată este printre puţinele tipuri de cancere care se poate diagnostica foarte devreme, cu ajutorul unui marker propriu în sânge: antigenul specific prostatei (PSA)“, a declarat Ionel Sinescu, preşedintele Asociaţiei Române de Urologie.

Afecţiunile urologice sunt des întâlnite în rândul românilor. „Un studiu al unei companii farmaceutice realizat în august 2008 arată că 18% dintre românii de peste 40 de ani au probleme de incontinenţă urinară“, a precizat medicul Călin Chibelean, de la Institutul Clinic Fundeni. Medicii le recomandă mai ales persoanelor de peste 40 de ani o vizită anuală la urolog.

Ne puteți urmări și pe Google News