Fuga din calea lui Gustav

Fuga din calea lui Gustav

Uraganul care a provocat moartea a cel puţin 86 de persoane se îndreaptă spre oraşul american New Orleans, unde primarul a cerut evacuare generală.

După ce a măturat vestul Cubei, uraganul Gustav a continuat ieri să se deplaseze, cu o intensitate redusă, în interiorul Golfului Mexic, în direcţia Louisiana, unde autorităţile încă traumatizate de Katrina au ordonat evacuarea popula- ţiei. „Rafalele de vânt şi-au diminuat viteza la aproximativ 205 km/h (faţă de 240 km/h anterior), cu uşoare răbufniri superioare acestei valori. Gustav devine astfel un uragan de categorie 3 pe scara Saffir-Simpson“, care conţine 5 categorii, a anunţat Centrul naţional pentru uragane al Statelor Unite (NHC). Specialiştii NHC au subliniat însă că Gustav poate să redevină de categorie 4 până va atinge coasta americană, sub influenţa apelor mai calde din Golf.

Statele Louisiana şi Texas, unde este aşteptat Gustav, au decretat deja starea de urgenţă. Primarul oraşului New Orleans, Ray Nagin, a lansat apeluri de evacuare totală şi imediată a urbei, care nu şi-a revenit complet după devastatorul uragan Katrina. „Trebuie să fiţi îngrijoraţ i şi trebuie să vă mişcaţi fundurile afară din oraş chiar acum. Aceasta este furtuna secolului. Vrem o evacuare de 100%. Dacă decideţi să rămâneţ i, veţi fi pe cont propriu. Această furtună este atât de puternică şi continuă să capete putere în fiecare zi, încât nu cred că vreunul dintre noi a mai văzut ceva similar“, a spus Nagin.

Planurile republicanilor, date peste cap

Candidatul republican la preşedinţia SUA, senatorul John McCain, şi-a modificat programul de campanie astfel încât să poată ajunge în Mississippi şi să verifice pregătirile făcute în acest stat pentru venirea uraganului. McCain a spus chiar că va amâna apropiata Convenţ ie Naţională Republicană, dacă Gustav va lovi puternic, la un nivel similar cu Katrina, statele prin care va trece. În loc de Convenţie, a spus McCain, Partidul Republican ar putea organiza o rugăciune publică şi un teledon prin care să ajute victimele. Uraganul va ajunge aproape de New Orleans astă-seară, când de la tribuna Convenţiei republicane trebuia să ia cuvântul preşedintele George W. Bush. Liderul de la Casa Albă a anunţat însă ca nu va mai veni.

Până acum, trecerea uraganului prin Haiti, Republica Dominicană şi Jamaica a provocat moartea a 86 de oameni şi importante pagube materiale. În Cuba însă, unde evacuările şi pregătirile de furtună se fac din timp, nu s-au înregistrat decât răniri uşoare şi inevitabile pagube materiale. Viteza medie a vânturilor care au lovit Cuba a fost de 240 km/h, cu rafale ocazionale de 340 km/h. Uraganul aduce cu sine şi impresionante cantităţi de apă, de 300 până la 500 de litri pe metru pătrat.

New Orleans, oraş-fantomă Din cauza iminenţei apropierii uraganului Gustav, aproximativ două milioane de persoane din sudul statului Louisiana şi-au părăsit locuinţele, în timp ce "numărul celor rămase la New Orleans este de numai 10.000", a precizat guvernatorul Bobby Jindal.

Îngrijorat de pericolul reprezentat de intensitatea uraganului Gustav, primarul de New Orleans, Ray Nagin, a spus că metropola s-ar putea transforma într-un "Oraş-fantomă".

"O intensificare a uraganului Gustav într-unul de categoria a patra, aşa cum este prevăzut, ar putea provoca un val între patru şi cinci metri şi jumătate şi ar depăşi anumite baraje şi diguri din New Orleans", se arată într-un comunicat al Risk Management Solutions, o companie care se prezintă ca fiind numărul unu la nivel mondial privind gestionarea riscurilor.   

Ştire actualizată la ora 15:04

Ne puteți urmări și pe Google News