FRF îi va sancționa pe toți „antrenorii din umbră”. Cazul de la FCSB a dus la modificarea regulamentului
- Mihai Soica
- 27 ianuarie 2023, 22:09
După ședința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, președintele Răzvan Burleanu a ieșit cu o declarație care îi va supăra pe mulți patroni din fotbalul românesc. Inslusiv pe Gigi Becali, patronul de la FCSB.
Burleanu a spus că toți ”antrenorii din umbră” vor fi sancționați, dacă vor fi prinși că își vor mai ”închiria” documentele oficiale, unor alți antrenori, pentru ca aceștia să poate să lucreze în Superliga de fotbal.
Cazul de la FCSB este elocvent. Antrenorul cu licență PRO este Leonard Strizu, iar antrenorul de facto este Mihai Pintilii. Strizu nici nu a făcut deplasarea din Turcia, acolo unde FSCB a făcut un cantonament de iarnă.
”Am pornit pe un drum şi nu vom da absolut deloc înapoi în ceea ce priveşte această direcţie, astfel încât toleranţa noastră este zero faţă de principiile pe care le-am enunţat. Începând din această vară, luăm în calcul sancţionarea antrenorilor din umbră. Prin antrenor din umbră înţelegem antrenori care îşi închiriază licenţele, indiferent de categoria acestora, pentru alţi antrenori care nu sunt posesori de licenţă”, a precizat Burleanu.
Sancțiuni dure pentru cei care vor fi prinse
Președintele FRF a mai spus că sancțiunile pentru ”antrenorii din umbră” vor fi drastice, și pot merge până la suspendarea pe doi ani din activitatea competițională.
”Urmărim ca din sezonul 2023-2024 să suspendăm pentru o perioadă de doi ani de zile licenţele Pro ale antrenorilor din umbră, ale antrenorilor care îşi închiriază licenţele. Mi-aş fi dorit să nu ne confruntăm cu astfel de probleme, să nu fim puşi în această situaţie, dar vedem că este nevoie ca restricţiile să fie şi mai dure”, a mai afirmat Burleanu.
Antrenorii care activează în Superliga de fotbal trebuie să dețină licența Pro, regula fiind valabilă în 53 de țări din Europa.
204 de antrenori cu licență PRO
”Nu puteam să nu discutăm şi despre licenţele antrenorilor mai ales de Liga I ... Există în continuare probleme la nivelul de educaţie. Ne dorim să educăm cât mai corect antrenorii din România, astfel încât să contribuim la o formare corectă a jucătorilor noştri în campionatele interne, pentru a putea fi mai competitivi la nivel european, acesta este obiectivul. De aceea dacă vrei să antrenezi la nivelul Ligii I, ai nevoie de licenţă Pro”, a mai afirmat Burleanu.
În prezent, în România există 204 de antrenori care dețin licență PRO, urmând ca din vara anului 2023 să fie organizat un curs pentru alți antrenori care își doresc această licență.
”Sunt 54 de ţări semnatare ale acestei convenţii UEFA. Şi toate diplomele eliberate de una dintre aceste federaţii obligatoriu trebuie să fie recunoscute şi de către celelalte federaţii, inclusiv Moldova”, precizează Răzvan Burleanu.