Evlampie era un tânăr creștin și bogat din părțile Nicomidiei, care, asemenea multor altor creștini, se ascunsese în munți pentru a scăpa de prigoana imperială.

Părăsindu-și ascunzișul din munte pentru a cumpăra mâncare,  găsește la poarta Nicomidiei o poruncă scrisă de ucidere a tuturor creștinilor, dată de către împăratul Dioclețian.

Citind, a râs de nebunia împăratului care omora poporul nevinovat.

Pentru acest lucru a fost prins și dus înaintea judecătorului Maxim care a încercat în zadar să îl facă să apostazieze. A fost supus supliciilor, însă Dumnezeu i-a dat putere și a rămas în viață.

Fiind dus în templul lui Ares, Sfântul Mucenic Evlampie s-a rugat lui Dumnezeu și idolul s-a prăbușit.

Deși mulți păgâni au crezut în acel moment și s-au convertit la creștinisim, Evlampie a fost în continuare chinuit.

Aflând Evlampia că fratele ei este supus torturilor, s-a dus înaintea judecătorului Maxim și a mărturisit că și ea este creștină, dorind să pătimească alături de fratele ei.

Astfel, nereușind prin nici un chin să îi facă să apostazieze pe cei doi frați, păgânii i-au dus în afara orașului.

Sfântului Mucenic Evlampie i-au tăiat capul, iar Sfânta Muceniță Evlampia, rugându-se, și-a dat sufletul înainte de a fi omorâtă.