Respinsă la frontiera cu Franţa, o migrantă naşte şi apoi moare

Respinsă la frontiera cu Franţa, o migrantă naşte şi apoi moare

După ce a născut, graţie medicilor italieni, un copil de abia 700 de grame, aflat la a 29-a săptămână, femeia a murit.

Este povestea unei migrante care, gravidă fiind şi cu un limfom în stare terminală, a încercat în zadar să intre în Franţa la punctul de frontieră Bardonecchia.

Salvată de un grup de voluntari în faţa gării, a fost mai întâi dusă la un spital din Rivoli şi apoi la Torino unde medicii au încercat toate modalităţile de a-i prelungi viaţa astfel încât să-şi nască pruncul în mod natural. Când starea ei s-a înrăutăţit, femeia a fost transferată la reanimare, unde s-a luat decizia unei naşteri prin cezariană. Copilul acum se află la secţia de terapie intensivă pentru nou născuţi din spitalul Sf. Ana şi se simte bine, informează Il Giornale.

 

Ne puteți urmări și pe Google News