Franklin Templeton, votat administrator unic al Fondului Proprietatea

Franklin Templeton, votat administrator unic al Fondului Proprietatea

Acţionarii Fondului Proprietatea (FP), prezenţi la adunarea generală (AGA) de astăzi, au votat aproape în unanimitate numirea companiei britanice Franklin Templeton Investment Management ca administrator unic al fondului.

La întrunire au participat 207 acţionari ai FP, reprezentând 70,36% din numărul total, notează Agerpres.

Aceştia au votat în proporţie de 99,97% numirea britanicilor de la Franklin Templeton ca administrator. Compania va prelua administrarea fondului după publicarea deciziilor AGA în Monitorul Oficial.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. În prezent, FP controlează active în valoare de aproximativ 11 miliarde de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News