Îţi poţi deschide propria afacere cu mai puţin de 5.000 de euro, iar şansele de reuşită sunt mari dacă ştii ce franciză să alegi. Pe internet există sute de propuneri de afaceri la cheie.
Spiritul antreprenorial se cere mai mult ca oricând pus la încercare în această perioadă de criză. Guvernul a anunţat că sprijină afacerile demarate de tinerii până în 35 de ani, dar trebuie să vă grăbiţi pentru că fondul pus la dispoziţie n-ajunge decât pentru 200- 300 de proiecte.
Obţinerea unei francize poate fi o alegere interesantă pentru că porneşti la drum cu o afacere teoretic îndelung verificată pe piaţă şi cu un model de business pus în braţe. Tot ce trebuie să faci este să treci la treabă.
Spălătoria mobilă
Recomandarea specialiştilor este să alegeţi o franciză ieftină şi cu perioadă scurtă de acoperire a investiţiei.
"Sume de 2.000-5.000 de euro nu sunt greu de obţinut. De preferat este să nu ajungi la bănci", spune Eugen Driga, consultant al IMO Franchising Group. Driga recomandă câteva francize "de criză", ce necesită cheltuieli iniţiale relativ reduse.
2.000 DE EURO. FirstDryWash. Spălătoria auto mobilă, care nu foloseşte apă. Investiţia este de aproximativ 2.500 de euro, în care sunt incluse taxa de franciză, echipamentul de pornire şi instruirea personalului. Soluţia FirstDryWash desprinde praful şi murdăria, apoi o descompune în particule care sunt şterse cu o lavetă.
Parcările unor clădiri de birouri, supermarketuri, malluri, teatre sunt "ţintele" perfecte. Soluţia spală, dar şi lustruieşte caroseria şi parbrizul, astfel încât un tarif de 15 lei nu e exagerat.
CALCUL. Dacă se spală 480 de maşini într-o lună (calcul făcut pentru 2 angajaţi x 20 de zile lucrate x 12 maşini pe zi), investiţia se recuperează în 2-3 luni. Soluţia pentru primele 480 de maşini e inclusă în cei 2.500 de euro. După aceea costă 720 de euro (1,5 euro pentru o maşină).
Servicii pentru casă, servicii pentru firme
4.000 DE EURO. DryWallTeam. O metodă care elimină mucegaiul şi previne igrasia şi infiltraţiile de apă. Investiţia este de 4.000 de euro, din care 2.000 de euro reprezintă taxa de franciză, 1.300 - materialele pentru primele lucrări, iar 700 - uneltele şi utilajele.
DryWallTeam face câteva găuri în mortar şi introduce o soluţie specială pentru a stopa umezirea pereţilor. Clienţii pot opta pentru tencuirea pereţilor cu un mortar hidrofob, care grăbeşte uscarea zidurilor.
5.000 DE EURO. Agenţia de webdesign şi creaţie publicitară. Firmele au nevoie de clienţi şi comenzi noi, cu atât mai mult într- o perioadă de criză. Aşa că sunt dispuse să investească în reclamă. Nu e nevoie de un sediu luxos (apartamentul e potrivit), deoarece interacţiunea cu clientul se poate face la sediul acestuia. 2.000 de euro e taxa de franciză, în care sunt incluse, printre altele, materiale pentru instruirea personalului şi o bază de date cu potenţialii clienţi.
Alţi 3.000 de euro sunt necesari pentru computere şi software, dar şi pentru primul salariu al unor angajaţi familiarizaţi cu domeniul (studenţii sunt perfecţi). Agenţia poate oferi clienţilor site-uri, broşuri, pliante, calendare, bannere stradale, sigle, filme de prezentare, cărţi de vizită, design de ambalaj, newslettere şi chiar programe de dezvoltare a identităţii companiei.
Idei neconvenţionale, dar care au prins "afară"
14.500 DE EURO. Leader mobile. Este o agenţie de marketing prin intermediul mesajelor pe telefonul mobil. Vei avea un contract cu marile firme de telefonie, care îţi pun la dispoziţie numerele clienţilor care acceptă trimiterea de mesaje publicitare prin SMS.
15.000 DE EURO. Fotbal Golf. Un sport bizar, dar care se bucură de popularitate, are drept scop introducerea, cu piciorul, a unei mingi de fotbal într-o gaură rotundă. Mingea trebuie să treacă de anumite obstacole, iar jucătorul care o introduce în gaură din cele mai puţine lovituri este câştigător. Este nevoie de un teren de 5 hectare, pe care sunt plasate "cupele" (trasee cu forme, lungimi şi obstacole diverse).
Închirierea acestui teren reprezintă cea mai mare parte din cei 15.000 de euro, alături de cheltuielile de amenajare. Pe lângă suma fixă plătită de turişti pentru a juca, se pot încasa bani din reclame (plasate pe garduri sau obstacole) şi din vânzările un chioşcuri ce pot fi deschise în parc.
16.000 DE EURO. Kata Salon. Este un salon care propune machiaj de contur durabil (durează câţiva ani) şi reconstrucţie după accident (acoperire de cicatrice, de exemplu). O altă direcţie este accentuarea frumuseţii naturale.
Taxa de franciză este 1.500 de euro, la care se adaugă costurile aparaturii, cele de amenajare a salonului şi instruirea personalului.
NOTĂ: Mai multe informaţii despre francizele enumerate puteţi găsi la www.francize.com.ro
ÎN CE SĂ NU INVESTEŞTI
Comerţul şi serviciile de lux sunt în colaps
Francizele în imobiliare, turism, finanţe sau produse de lux au căzut în anii de criză. Explicaţia stă în faptul că încrederea consumatorului a scăzut. Ce înseamnă asta? "Chiar dacă are bani, clientul poate să se teamă că va rămâne fără slujbă sau că salariul îi va fi micşorat în această perioadă", spune Eugen Driga. Aşa că primul sector abandonat de consumatori e luxul.
"Oricum, pentru un magazin de modă sau de produse de lux, investiţia într-o franciză era de peste 100.000 de euro, iar acoperirea acestei sume venea în 2-3 ani. Acum, investitorul cu bani gândeşte aşa: iau o franciză ieftină şi, dacă nu iese, măcar nu am pierdut mult. Şi încearcă altceva".
În cazul imobiliarelor, piaţa s-a prăbuşit, iar puterea de cumpărare e mică. O franciză în turism e sufocată de concurenţă. "Agenţii de turism găseşti câte două pe stradă", spune consultantul.
Citiţi şi:
- Afaceri de vânzare pe internet. Ce poţi cumpăra cu 15.000 €
- Afacere de nişă: rochii de lux second-hand