Fostul ministru al Mediului s-a zgârcit la 70 lei

Fostul ministru al Mediului s-a zgârcit la 70 leiSursa foto: Razvan Valcaneantu

Fostul ministru al Mediului Tanczos Barna a fost protagonistul unui moment penibil la Salonul Auto București.

Fostul ministru Tanczos Barna, nu și-a mai cumpărat bilet când a văzut cât costă

Tanczos Barna, senator UDMR și fost ministru al Mediului, a avut parte de un moment penibil când nu i-a fost permisă intrarea fără bilet la Salonul Auto București, care se desfășoară la Romexpo zilele acestea.

Fostul ministru a fost deranjat de faptul că nu a fost recunoscut de personalul de la intrare,  și a fost pus să își cumpere bilet. Când a aflat că prețul biletului de intrare este de 70 de lei, s-a hotărât brusc să admire autoturismele expuse în afara incintei, unde accesul este gratuit.

Fostul ministru al mediului un împătimit al ecologismului

În timpul cât a fost ministru al Mediului, Tanczos Barna a promovat mașinile electrice și tranziția către un transport sustenabil.

Salonul Auto Bucureşti & Accesorii 2024 are loc în perioada 1 – 6 octombrie 2024, în cadrul Romexpo. Ediţia din acest an aduce în prim-plan modele concept, premiere naţionale şi noutăţi ale sezonului 2024-2025.

SAB 2024

SAB 2024 / sursa foto: facebook

Cât despre senatorul Tanczos Barna, fost ministrul al mediului s-a dovedit un specialist în declarații controversate și scandauri, indiferent dacă erau legate de pozițiile sale ecologiste radicale sau de relațiile interetnice.

Senatorul UDMR a propus în 2022 raționalizarea apei

În 2022, pe atunci ministrul Mediului, Tanczos Barna,a propus raționalizarea apei.

„Este aproape imposibil să te gândești ce se va întâmpla în următorii 50-70 de ani. Dar în viitor, cu siguranță efectele schimbărilor climatice trebuie avute în vedere în momentul în care facem planificarea urbană.

Resursa de apă este atât de importantă încât, repet chiar dacă deranjează, apă potabilă nu poate fi folosită pentru altceva. Este prea scumpă, trece prin prea multe procese de tratare, respectă niște standarde care nu sunt obligatorii la apa de irigații, și atunci fiecare român trebuie să înțeleagă că trebuie să se gândească la apă ca la o resursă limitată.

Acest semnal de alarmă care a venit anul acesta, prin această perioadă lungă de secetă, trebuie să ne învețe să fim mult mai cumpătați în momentul în care folosim apa potabilă”, a mai precizat ministrul mediului.

Tanczos Barna și suprataxa pe sticlele de plastic

Iar în 2023 pentru a impune actualul sistem de suprataxare a sticlelor de plastic, fostul ministru Tanczos Barna a amenințat firmele cu amenzi enorme dacă nu se conformează rapid noilor norme, extrem de împovărătoare, născute din ideologia ecologista.

El a propus ca „Garda Națională de Mediu să aplice amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei în cazul producătorilor și comercianților care nu vor respecta cerința ministerului de a se înscrie pe platforma RetuRo”.