Fostul director al companiei Nissan este căutat în toată lumea. Cine l-a ajutat să fugă din Japonia
- Lucian Ionescu
- 4 ianuarie 2020, 20:40
Carlos Ghosn, fostul director al companiei Nissan a reușit să fugă din Japonia în Liban ajutat de un grup de angajaţi ai unei companii turceşti care furnizează zboruri private.
MNG Jet, compania din Turcia a anunţat, vineri, într-un comunicat, că două dintre avioanele sale au fost folosite „ilegal” pentru a îl transporta pe Ghosn fără ştiinţa conducerii companiei.
Compania a anunţat, de asemenea, că a depus o plângere împotriva unui angajat.
MNG spune că a închiriat două avioane la doi clienţi care nu păreau să aibă vreo legătură între ei. Unul dintre ei a fost închiriat de la Dubai la Osaka, iar apoi de la Osaka la Istanbul, în timp ce celălalt a efectuat un zbor între Istanbul şi Beirut.
Poliţia turcă a început o investigaţie joi şi a reţinut mai multe persoane care ar fi fost implicate în complot.
Carlos Ghosn a fost arestat în Japonia unde a petrecut 108 zile într-o închisoare din Tokyo. A fost, însă, eliberat pe cauțiune în luna martie 2019.
Câteva săptămâni mai târziu a fost arestat din nou. A fost eliberat pe cauțiune în aprilie. O condiție a eliberării pe cauțiune a fost ca Ghosn să rămână în Japonia.
Potrivit anchetatorilor fuga lui Carlos Ghosn fusese plănuită cu câteva săptămâni înainte, potrivit digi24.ro