Forumul economic Trade Winds aduce SUA mai aproape de Europa de Est

Forumul economic Trade Winds aduce SUA mai aproape de Europa de Est

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a participat joi, 19 octombrie a.c, la Conferința din cadrul Trade Winds – Forum de Afaceri și Misiune Economică în Europa de Est, eveniment organizat de Ambasada Statelor Unite la București prin Serviciul Comercial, ajuns la cea de-a 10-a ediție.

Obiectivul Trade Winds, eveniment desfășurat în perioada 18 - 20 octombrie 2017 la București, este acela de a întări relațiile comerciale ale Statelor Unite cu țările din Europa de Sud-Est, de a stabili noi punți de colaborare și a materializa obiectivele propuse. În contextul creșterii economice pe care țara noastră a înregistrat-o în ultimii ani, România devine astfel destinația potrivită pentru evenimentul inițiat și organizat, zilele acestea, de Ambasada SUA, la București.

În cadrul panelului „Achieving Business Success in Romania”, dl. Mihai Daraban a subliniat deschiderea CCIR către Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite: „Pentru România este evident că întărirea prezenței afacerilor americane pe piața din țara noastră reprezintă un mare avantaj în ceea ce privește creșterea economică. Pe de altă parte, pentru afacerile din SUA, România este o destinație de afaceri viabilă (…). Companiile românești au învățat, în ultimii 25 de ani, ce înseamnă comerțul liber și concurența. Românii încep să se bucure de antreprenoriat, din ce în ce mai mulți își înființează propriile afaceri, cu precădere în sectorul IT. Aceasta este o nouă generație de antreprenori, cei care au crescut în mare parte cu aceleași instrumente ca oamenii din America de Nord și Europa de Vest, respectiv internet, instrumente de rețea online etc.”.

Totodată, dl. Daraban a amintit determinarea CCIR de a promova, prin toate mijloacele legale de care dispune, economia românească: „Suntem în permanență angajați în demersuri de promovare a companiile românești în străinătate, în special pe piețele extra comunitare, unde România bifează doar 15% din exporturi. Piața americană se află pe lista priorităților, fiind o destinație de afaceri de top, astfel încât ne dorim stimularea dezvoltării afacerilor în SUA pentru comunitatea românească”.

 

În cadrul aceluiași panel, moderat de dl. Eric Stewart, Președintele Consiliului de Afaceri Americano-Român, au luat cuvântul dl. Ilan Laufer, Ministru Mediului de Afaceri, Comerț și Atreprenoriat, dl. Jaak Mikkel, Președintele AmCham Romania și dl.

Ne puteți urmări și pe Google News