Ascuns mereu sub aceeaşi glugă, sub aceeaşi şapcă de sub care se zăreşte un păr lung, castaniu, ”Greierele” – cum îl numesc răutăcioşii –  sau ”Trubadurul de la metrou”- cum îl ştie mai toată lumea – nu lipseşte niciodată de la datorie. Repertoriul îi este limitat şi, tocmai de aceea, foarte bine însuşit. Este singurul său paznic, nu lucrează cu nimeni, îşi lasă o parte din încasări la vedere, dar e mereu cu ochii în patru. Poate fi încadrat, fără ezitare, în categoria cerşetorilor de lux, poziţie pe care o neagă cu vehemenţă.

Mi-a repetat că nu cerşeşte, nu acceptă nici măcar un covrig şi nu apelează la mila publică. Din scurta discuţie pe care am purtat-o, agitată, plină de invective şi negaţii, am înţeles că vocea caldă cu care cântă şi încântă, mai ales în liniştea serii, este doar ambalajul mărfii sale.

În realitate, o voce baritonală, iritată, zeflemistă, a omului care a trecut cântecul dincolo de artă şi l-a transformat în soluţia ultimă pentru supravieţuire, îşi strigă nemulţumirea.

Supărat pe Radu Baron

”Eu nu am nicio poveste. Nu sunt subiect de presă. Dacă vreţi să scrieţi, luaţi-vă de Radu Baron, părintele prostituţiei muzicale!” strigă enervat solistul underground, ajuns deja la mijlocul peronului. ”Sunt oameni în muzica românească care promovează pipiţe rupte-n… *” – cuvintele nu pot fi reproduse, dar deduse.  Ura faţă de impresarul care se află în permanenţă în mijlocul unui scandal de hărţuire, sau este acuzat de artiştii pe care îi are sub tutelă că îi fură, este nedisimulată.

A mărturisit că îi cunoaşte pe majoritatea impresarilor şi nu neagă că a primit şi oferte din partea unora.
”Cânt de mic şi să ştii că am şcoala de muzică, dar nu am de gând să apar în viaţa mea pe aceeaşi scenă cu toate afoanele, ajunse să cânte doar pentru că arată bine şi pentru că sunt susţinute de X şi de Y”.

Definiţia noului curent muzical

”Noua muzică, tot ce apare pe scenă, tot ce se vinde bine, ce este ascultat cu plăcere, totul nu este decât prostituţie mascată. Favor contra favor. Vedetele se creează doar dacă satisfac fizic şi material pe impresari. Dacă le tai microfonul nu sunt în stare să scoată un sunet. Doar dau din fund, atât”, este verdictul folckistului.

”Generaţia muzicii play-back reprezintă o nouă formă de prostituţie, de data asta cu impresar”, este viziunea rebelului tomnatic.

El, însă, cântă şi vara şi iarna, şi pe mult, şi pe puţin, bănuieşte stările de spirit ale ascultătorilor şi îşi adaptează acordurile şi face din staţia de metrou propria scenă pe care o guvernează. Între ”Piaţa Romană, numărul 9” şi ”Numai noaptea vino”, trubadurul se mai confruntă şi cu oamenii de ordine de la metrou.

”Odată, au vrut paznicii de la metrou să mă alunge şi îmi cereau socoteală. A intervenit un bărbat şi alţi călători, dar degeaba. M-au alungat. O dată”, povesteşte el, sau, mai degrabă am putea considera că i-a scăpat o  mărturisire.

”Mă simt bine aşa cum sunt. Nu vreau să ajung vedetă, nu vreau să apar la televiziuni. Dacă aş fi vrut, aş fi făcut-o. Nu vreau să fac altceva. Asta e liniştea mea”, a încheiat discuţia trubadurul.