Florin Salam, un nou scandal. Ar fi dispărut cu o sumă mare de bani

Florin Salam, un nou scandal. Ar fi dispărut cu o sumă mare de baniSursa foto: Youtube

Florin Salam este implicat într-un nou scandal. Manelistul ar fi primit o sumă uriașă de bani pentru a cânta la o nuntă, dar nu s-ar mai fi prezentat la eveniment. Mirii au declarat că au fost puși într-o situație stânjenitoare.

Florin Salam a fost acuzat că a primit o sumă uriașă de bani pentru a cânta la o nuntă și că nu s-a mai prezentat la eveniment. Marius, mirele care i-a dat manelistului 9.000 de euro, a spus că acesta a confirmat participarea prin intermediul unui filmuleț și că după a dispărut.

Florin Salam i-ar fi luat banii degeaba

Suma convenită a fost trimisă în două tranșe către Salam, iar acesta ar fi promis că va susține un program artistic la nuntă. În ziua evenimentului, manelistul nu ar mai fi răspuns deloc la telefon. Mirele a spus că nu există un contract scris între el și Florin Salam, dar că tot îl dă în judecată.

Florin Salam

Florin Salam, implicat într-un nou scandal. Ar fi dispărut cu o sumă mare de bani. Sursa: Arhiva EVZ

Ce spune mirele

„Am un mic video. Acolo apare concret Florin Salam și fostul impresar. În videoclipul acela spune că, după ce i-am dat suma de 4.000 euro, vor veni la prima strigare, vor veni la nuntă imediat. Scria ceva ce a notat el(n.r. pe o foaie arătată de Florin Salam în clipul respectiv), data nunții, numele lui ginerică, al soției mele, nașilor, locația. Eu i-am cerut să facem contract, dar el a spus că nu este nevoie, pentru că va veni 100% sigur. Am mers pe încredere. N-am reușit deloc să iau legătura cu Salam. Nici managerul lui nu vrea să-mi dea voie să vorbesc cu el. La poliție încă nu m-am dus, n-am vrut să ajung. Am de gând să-l dau în judecată să îmi recuperez banii. Vreau să o terminăm frumos”, a declarat Marius, potrivit Kanal D.

Florin Salam

Florin Salam, implicat într-un nou scandal. Ar fi dispărut cu o sumă mare de bani. Sursa foto Youtube

Florin Salam ar fi bătut o prostituată

În urmă cu doar două săptămâni, Salam a fost acuzat că a bătut o prostituată la fostul hotel Intercontinental, în după-amiaza zilei de 1 ianuarie. După ce ar fi întreținut raporturi sexuale, cântărețului i s-a părut că femeia încearcă să îl fure. Drept urmare ar fi lovit-o în cap și în piept de mai multe ori. Ba chiar ar fi lovit-o și cu muchia telefonului.

„Am făcut atac de panică de dimineață. Deci, vă rog să mă credeți, chiar nu sunt OK. Pe 1, în prima seară a anului, nimeni nu își dorește să i se întâmple chestia asta, adică să îți începi anul așa și mergi la un om care pare, atenție, pare OK și te duci acolo și vezi un monstru”, a afirmat tânara care l-a acuzat pe Salam că a bătut-o.

Ne puteți urmări și pe Google News