Florin Răducioiu: "Să vină Răzvan Lucescu la naţională!"

Florin Răducioiu: "Să vină Răzvan Lucescu la naţională!"

AVIZAT. Răducioiu crede că tehnicianul braşovenilor îi poate redresa pe tricolori.

Florin Răducioiu, celebrul atacant al „Generaţiei de Aur“, cu care a ajuns până în „sferturile“ Cupei Mondiale din SUA 1994, stă doar fizic departe de România. Ştie tot ce se întâmplă în fotbalul nostru şi, după ani de observaţii pe margine, arde de nerăbdare să se întoarcă „în iarbă“, ca antrenor. Ştie ce e de făcut în Liga I, şi-a schimbat părerea despre Mircea Sandu, trăieşte în continuare ca un dinamovist pursânge şi bănuieş te, chiar dacă se străduieşte să pară optimist, că „Generaţia de Argint“ a lui Mutu şi Chivu e pe cale să apună. Fotbalistul care a marcat două goluri în poarta Columbiei şi alte două împotriva Suediei în vara nebună a lui ’94 a vorbit despre toate acestea în EVZ.

EVZ: Florin, eşti la curent cu ceea ce se petrece în Liga I? Florin Răducioiu: Da, ştiu tot ce se întâmplă. Liga I are o lejeră creştere valorică. CFR a rupt anul trecut dominaţia Capitalei. Aş numi echipa asta, fără supărare, Internazionale Cluj. Meritul fotbalului intern că CFR a ajuns atât de sus e de doar 20 la sută. Restul de 80 la sută e meritul şcolii sud-americane de fotbal. În anii ’90, fotbalul românesc era extrem de corupt. Blaturile erau sub ochii tuturor. Eram cu moştenirea veche, imediat după Revoluţie... Fotbalul era în coadă ca sistem în acei ani. Acum, blaturile au dispă rut şi datorită presei.

„Peste 2 sau 4 ani, Sandu îi va lăsa locul lui Lupescu“

Cât de dese erau aranjamentele? Deşi jucam în Italia, la AC Milan, eram informat. Ştiam tot. Lucrurile se aranjau pentru titlu şi pentru retrogradare. Blaturile se făceau la mijlocul returului de campionat. Şi suporterii ştiu foarte bine. Nu vreau să intru în alte amănunte.

E cazul ca Mircea Sandu să lase pe altcineva să conducă FRF? Sandu nu trebuie schimbat! O fi greşit şi el, dar a făcut mai multe lucruri bune pentru federaţie decât rele. Am relaţii speciale cu Sandu. Este şi membru în Comitetul Executiv al UEFA, lucru unic în fotbalul românesc. Greşeli fac şi Blatter, şi Platini. Poate peste 2 sau peste 4 ani, Sandu îi va lăsa locul lui Ionuţ Lupescu. La Ligă însă am mari dubii că se va schimba ceva.

Va reuşi Unirea Urziceni, o altă echipă din provincie, să ia titlul în acest sezon? Urziceni nu va rezista la stresul şi presiunea din Liga I! Mai degrabă cred în revenirea Clujului şi a Stelei. Dinamo nu face un fotbal spectaculos, dar este o formaţie cinică. Sper ca la anul Dinamo să joace în Champions League şi să se recupereze Bratu. Dinamo are nişte probleme în apărare...

„Maneliştii de la Dinamo au minte de bibilici!“

Vorbind de Dinamo, ce părere ai despre jucătorii care au fredonat maneaua dedicată Stelei? Cei care au cântat manele nu sunt profesionişti. Au minte de bibilici! Nu trebuia să se lase tentaţi. Pulhac, Goian, Torje şi Ropotan au fost filmaţi de femei uşuratice, de aia îi condamn. Borcea şi Badea au făcut bine că i-au exclus din lot pe Pulhac şi pe Lucian Goian! Mai bine ar fi cântat „We are the Champions“ decât maneaua Stelei!

Dinamo n-a mai făcut performanţe în cupele europene de 18 ani... Parcă e un blestem! Când a venit momentul adevărului cu Lazio, nu am avut capacitatea necesară de a trece de italieni. Un club ca Dinamo trebuie să fie condus de un singur preşedinte. Invidiez oarecum cum e condusă Steaua. La Steaua e Gigi şef, apoi Argăseală. La Dinamo se vorbeşte prea mult şi e confuzie. Din cauza disputelor dintre acţionari, echipa e nesigură. „Acesta poate fi sfârşitul generaţiei lui Mutu şi Chivu!“

Ai plecat de la Dinamo din cauza acţionarilor? Am vrut să fiu un liant între club şi echipă, dar nu s-a putut. Poate nu era vocaţia mea. O să încerc să ajung antrenor. Pe 27 februarie încep cursurile la Bergamo. Vor dura cinci săptămâni. Apoi, voi merge la Coverciano pentru 2-3 luni, după care îmi voi da licenţa PRO. Vreau să încep să antrenez o echipă de 16-18 ani, să văd dacă sunt capabil. Aş dori să antrenez apoi în Liga I o formaţie de jumătatea clasamentului, cum e Farul Constanţa.

Să trecem la echipa naţională. Avem şanse să ne calificăm la Mondiale? Suntem încă în cărţi, deşi am pierdut puncte preţioase cu Lituania şi cu Franţa. Dacă vrem să ne păstrăm speranţa, trebuie să câştigăm neapărat cu Austria şi cu Serbia. Dacă nu, acesta poate fi sfârşitul generaţiei lui Mutu, Chivu şi Lobonţ. Fără supărare, noi eram mai valoroşi decât această generaţie! Eram un grup unit cu Iordănescu. Nimeni nu va mai atinge performanţele lui Iordănescu la echipa naţională. Ar fi bine să vină Răzvan Lucescu antrenor la naţională. E singurul care ar putea da o nouă imagine naţionalei României. A învăţat multe lucruri bune de la tatăl său.

"Urziceni nu va rezista la stres! Mai degrabă cred în revenirea celor de la Cluj şi de la Steaua.", Florin Răducioiu, fost internaţional român

"Fără supărare, noi eram mai valoroşi decât această generaţie! Eram un grup unit. Nimeni nu va mai atinge performanţele lui Iordănescu. Răzvan Lucescu e singurul care ar putea să dea acum o nouă imagine naţionalei. A învăţat multe lucruri bune de la tatăl său.", Florin Răducioiu, golgheterul României la Mondialele din 1994

Ne puteți urmări și pe Google News