La invitaţia unui prieten, am trecut vineri seara pe la Sala Floreasca - mă rog „Nicolae Grigorescu”, cum se numeşte acum.
Fundaţia Casa Campionilor urma să acorde unui număr de 47 de foşti handbalişti români trofeele „Campioni de legendă”.
Nu sunt amator de festivisme, ba chiar mă deranjează. Nu gust sau nu am organ pentru aşa ceva. M-am felicitat pentru că m-am dus până la urmă. Am avut parte de o seară de vis, m-am întâlnit cu mari personalităţi, adevăraţi eroi ai României. Într-o ţară normală, astfel de oameni ar fi avut statui şi conturi substanţiale în bănci. Aici, au parte doar de uitare, de nemernica lipsă de recunoştinţă. Ani buni, România a fost campioană mondială la hanbal, a dominat lumea. Astăzi, artizanii acestor victorii de le gen dă sunt bunici care nu mai au cui spune povestea lor. Pentru că România i-a uitat.
Mai există însă oameni care se gândesc şi se ocupă de România, iar seara „Campionilor de legendă” este un exemplu în acest sens. Electrizat, cu pielea de găină, am asistat la premierea campionilor. M-am simţit mândru, m-am simţit român.
Poate să mă certe şi secretarul general de redacţie, şi colegii, şi cititorii, dar voi da publicităţii lista tuturor campionilor. Măcar atât pot să fac şi eu pentru ei!
Cei 47 de campioni au fost: Niculae Nedeff, Constantin Popescu, Oprea Vlase, Victoriţa Dumitrescu, Cristian Gaţu, Cornel Oţelea, Aurelia Sălăgeanu-Tudor, Maria Scheip-Constantinescu, Anna Stark-Stănişel, Iozefina Ugron Ştefănescu, Aurora Alexandrescu, Mircea Costache II, Gheorghe Gruia, Gheorghe Gunnesch, Petre Ivănescu, Gavril Kicsid, Ghiţă Licu, Hans Moser, Cezar Nica, Aurora Niculescu Leonte, Olimpiu No dea, Ştefan Orban, Ion Popescu, Elena Jianu, Michael Redl, Elena Ştefănescu Pădureanu, Liliana Borcea Biro, Liviu Bota, Cornelia Constantinescu, Gheorghe Covaci, Constanţa Dumitrescu Popa, Edeltraut Frantz Sauer, Gheorghe Goran, Mircea Krabovski, Elena Hedeşiu, Ileana Giurescu, Anna Nemetz-Schauberger, Dan Marin, Mihail Marinescu, Titus Mihai Moldoveanu, Elena Roşu Tellmman, Valentin Samunci, Werner Stockl, Mircea Irimie, Otto Tellmman, Constantin Tudosie şi Radu Voina. Cu smerenie, vă sărut tâmplele argintii!
Continui să cred în România, în ţara mea. Iar citatul lui Nichifor Crainic mi se pare elocvent: „A fi naţionalist în Româ nia, adică a-ţi închina viaţa ridicării neamului şi ţării tale, însemnează a te aşeza pe un pisc în bătaia tuturor furtunilor urii şi a trăsnetelor răzbunării. Nimic nu e mai urâtă, nimic mai prigonită şi mai lovită decât dragostea supremă de românism.”
Am fi mai bogaţi sufleteşte dacă şi pentru alte sporturi s-ar organiza astfel de gale, pentru că avem cu ce ne mândri. Şi au început din ce în ce mai multe persoane să se ocupe de România. Să nu uit, a fost şi Relu!
Citiţi şi: Seara oamenilor de aur
Recomandările noastre
