Fiul primarului din Deta a înjunghiat trei persoane cu o sabie. El a cerut o taxă de protecție de 5.000 de euro
- Georgeta Petrovici
- 24 iulie 2011, 23:08
Fiul primarului oraşului Deta, Bogdan Daniel Roman, în vârstă de 32 de ani, este căutat de poliţişti după ce a înjunghiat, azi dimineaţă, în jurul orei 2.00, trei tineri în timpul unui scandal. Una dintre victime a declarat că acesta ar fi cerut taxă de protecție, fiind implicat într-o rețea cu trafic de țigări. Sabia a fost găsită în locuința agresorului. La scandal a participat și fratele său, Călin Roman. Acesta a fost ridicat de polițiști șu dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta.
UPDATE 6. Călin Roman a fost ridicat de polițiști și dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta. UPDATE 5. "Îmi cer scuze faţă de cetăţenii acestui oraş, dar în acelaşi timp mă consider şi o victimă a acestui scandal. Pentru că nu era cazul să mi se întâmple acest lucru, când nici eu şi nici partidul nu suntem vinovaţi", a declarat Petru Roman, primarul din Deta. El a mai spus că a colaborat cu poliţia de dimineaţă, ca să îi prindă pe copii. Edilul a mai precizat că Bogdan are o firma privată, iar Călin lucrează la APIA UPDATE 4. Fiul cel mic al primarului din Deta, Călin Roman, a fost găsit. El se află în casă cu tatăl său. UPDATE 3. Poliţia Română precizează, într-un comunicat de presă, că în momentul producerii conflictului din Deta, soldat cu înjunghierea a trei persoane, nu se aflau poliţişti, aceştia fiind angrenaţi într-o acţiune în zonă. Oamenii legii ar fi intervenit ulterior pentru aplanarea scandalului şi căutarea suspecţilor. Pentru a verifica modul de intervenţie al poliţiştilor în cazul înregistrat în localitatea Deta, la faţa locului s-a deplasat o echipă de control, condusă de adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş. Din echipă fac parte şeful Serviciului de Ordine Publică şi şeful Biroului de Inspecţie Internă. UPDATE 2. Rudele victimelor susţin că ambii copii ai primarului din Deta fac parte dintr-un "grup de crimă organizată". Una dintre victime, Alexandru Ştefan, a povestit presei, de pe patul de spital, că fiul primarului i-ar fi cerut taxă de protecţie. "Ne ocupăm cu biciclete. Ne-a zis să-i dăm dreptul de şmecher. Să-i plătim protecţia 5.000 euro. Banii ăia mi-i cerea ba mie, ba nepotului", a relatat bărbatul de 32 de ani. "Bicicletele" la care face referire sunt însă ţigări de contrabandă, confirmă Poliţia Timiş. "Între agresor şi victimă, Alexandru Ştefan, era o neînţelegere mai veche. Victima se ocupa cu traficul de ţigări, aduse din Serbia, ilegal, pe fâşia verde. Anul trecut, acestuia i-a fost întocmit un dosar penal", a declarat Mădălina Mezdrea, ofiţerul de presă al Poliţiei Timiş. UPDATE 1. Altercaţia a avut loc pe o terasă din oraş, "Tabu", pe strada Victoriei. Din primele informaţii, asistat de trei prieteni de pahar, fiul primarului din Deta ar fi înjunghiat trei persoane în timpul unui scandal. Doi dintre tinerii înjunghiaţi au ajuns la Spitalul de Urgenţă din Timişoara. Este vorba despre Gartner Bogardo, 23 de ani, înjunghiat în spate, respectiv Ştefan Alexandru, de 32 de ani, cu răni în zona umerilor. A treia victimă a beizadelei primarului PDL, Iung Petru, 22 de ani, a ajuns la spitalul din Deta. Imediat după atac, fiul primarului a dispărut, împreună cu acoliţii lui.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, vătămare corporală şi port de armă albă în locurile publice.
Din informaţiile anchetatorilor, la mijlocul săptămânii trecute, un alt bărbat din localitate ar fi avut parte de un tratament asemănător din partea fiului primarului, însă nu a depus reclamaţie, temându-se pentru viaţa lui. Contactat de EVZ. primarul Detei este de negăsit, acesta închizându-şi ambele telefoane mobile înaintea prânzului. În 2008, a bătut un halterofil
O adevărată beizadea într-un oraş mic, Bogdan Roman a ieşit deseori în evidenţă, pentru fapte penale. Este cunoscut ca agresiv şi amator de senzaţii tari. În iunie 2008 a fost implicat în agresarea unui cunoscut halterofil din arad, Traian Cihărean. Bărbatul a fost bătut cu răngile în faţa Hotelului Continental din Timişoara. Anul trecut, în luna decembrie, fratele lui, Călin Roman, de altfel membru PDL, a fost implicat într-un alt scandal, în barul "Flamingo" din oraş. El l-a snopit în bătaie pe Ciprian Coteţ, un membru al Tineretului Social Democrat. Acesta susţine că a fost jefuit de 1.000 de lei şi de un lanţ de aur dublu ca valoare. „Am vrut să ies afară, dar când am pus mâna pe clanţă l-am văzut pe Roman venind din fugă, m-a lovit direct. Am fugit afară şi atunci a venit un alt prieten al lui Roman, Mihai Ort. Acesta m-a lovit de mai multe ori. Alţi doi l-au oprit pe bodigurad să intervină în acest timp. M-au prins însă şi m-au lovit până m-au băgat sub masă. Roman m-a lovit în cap cu patul de la pistol. Am văzut cum ţâşneşte sângele şi i-am auzit pe prietenii lui Roman care ziceau să mă lichideze. Nu ştiu exact cum s-a întâmplat, dar am rămas fără portofel în care aveam aproximativ 1.000 de lei şi lanţul de aur de la gâ, în valoare de 2.000 de lei. (...) În 2009, el şi gaşca lui mi-au spart toată maşina”, povestea Ciprian Coteţ, după incident, unui cotidian local. Cât de mult se tem oamenii de beizadelele primarului din Deta s-a văzut la proces. Deşi localul era dotat cu camere video, înregistrările nu au fost puse niciodată al dispoziţia poliţiei. În Deta se ştie că Bogdan Daniel Roman a făcut parte din gruparea interlopă condusă de Alin Oiţă, în prezent fugit în Italia, dar şi că era implicat în traficul cu ţigări. Este cunoscut faptul că un prieten apropiat lui, Zoran Vertopan, şef al Tineretului PD-L Deta a fost arestat pentru contrabandă. Șeful IJP Timiș, Gheorghe Popescu, a trimis corpul de control la Deta. Popescu se va deplasa și el în localitate, pentru a vedea de ce poliția nu a intervenit în scandal. Numai anul acesta pe rolul parchetului Judecătoriei Deta au fost deschise două dosare penale pe numele lui Bogdan Daniel Roman. "Se pare că, la fel ca şi în alte cazuri, dosarele au fost încheiate fie cu neînceperea urmăririi penale, fie cu scoatere de sub urmărire, victimele împăcându-se cu agresorul. Este un motiv pentru care am apelat procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş în acest caz", a precizat Gheorghe Popescu.