Fiul lui Cezar Preda, anchetat de Parchet

Fiul lui Cezar Preda, anchetat de Parchet

Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău va ancheta dosarul privind altercaţia în care a fost implicat, duminică dimineaţă, Mircea Preda, fiul deputatului PDL Cezar Preda.

Acesta a avut un conflict cu un taximetrist din Buzău, fiind nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru a calma spiritele. Potrivit martorilor, Mircea Preda a refuzat să se legitimeze şi a avut un comportament inadecvat faţă de unul dintre poliţişti. De altfel, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău a confirmat ieri că unul dintre poliţiştii care au intervenit pentru aplanarea conflictului de duminică dimineaţă a fost agresat de către Mircea Preda în momentul imobilizării.

„Fiul meu mi-a spus că, atunci când a ieşit de la discotecă, un taximetrist a făcut o manevră şi l-a lovit uşor, pe trotuar. El a reacţionat, s-au luat la ceartă, iar taximetristul a chemat în ajutor alţi taximetrişti. A venit poliţia, i-a luat pe toţi şi i-a audiat la sediu. Fiul meu e major, e responsabil de ce face. Să se ancheteze, să se vadă cine-i vinovat şi ce s-a întâmplat acolo“, a declarat deputatul Cezar Preda.

Ne puteți urmări și pe Google News