Firmele româneşti se mută în Bulgaria

Firmele româneşti se mută în Bulgaria

Mai multe companii româneşti şi greceşti au început să-şi transfere operaţiunile în Bulgaria, din cauza costurilor mai reduse din această ţară, în încercarea de a evita efectele crizei economice, relatează presa bulgară şi elenă.

Firmele româneşti au început să se mute în masă în Bulgaria, din cauza crizei financiare globale, precizează cotidianul bulgar Standart, citat de site-ul novinite.

Compania Kraft îşi va muta anul acesta producţia, de la fabrica din Braşov, în Bulgaria.

Oraşul bulgar de graniţă Ruse a cunoscut deja o creştere semnificativă a firmelor de închiriere de proprietăţi şi preconizează continuarea acestei tendinţe şi în cursul lui 2009.

Costuri mai mici

Această migrare a afacerilor a apărut din cauza costurilor operaţionale mai reduse din Bulgaria, cu până la 40%, potrivit unor experţi.

Salariile pentru angajaţi, plăţile pentru asigurări şi facturile la electricitate sunt mult mai mici, susţine Kamen Kolev, directorul Asociaţiei industriale bulgare.

Şi multinaţionalele se mută la bulgari

Kolev a mai precizat că şi companiile multinaţionale din Grecia încep să-şi mute atenţia către Bulgaria din aceleaşi motive.

El a adăugat că salariul mediu din Bulgaria este de 267 de euro, în timp ce în Grecia este de 1.400 de euro.

Ziarul elen Vima a conchis că şansa unor costuri mai ieftine atrag companiile greceşti şi multinaţionalele către Bulgaria, afirmând că Tate&Lyle Grecia, Unilever, compania din Statele Unite Crown Cork & Seal, precum şi firma germană Triumph au iniţiat procedurile de mutare sau deja s-au mutat în nord.

Ne puteți urmări și pe Google News