Editura Evenimentul si Capital

Începe PRIGOANA pentru FIRMELE ROMÂNEȘTI! Vor să CREASCĂ AMENZILE la un nivel ASTRONOMIC

19-01/bani-86182400-465x390
Autor: | | 0 Comentarii | 1942 Vizualizari

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Pârvu, a afirmat joi, că firmele care pun în pericol sănătatea populației prin produsele pe care le comercializează ar trebui închise. De asemenea, amenzile date de ANPC ar trebui să fie în funcție de veniturile realizate de firma respectivă.

„O nemulțumire a mea este vizavi de amenzi. Avem acea lege a prevenţiei şi am practicat-o, dar am constatat că procentul celor care nu respectau legea era mai mare.

Am încercat să găsim soluţii să nu amendăm, dar în prezent sunt agenţi economici care ne râd în faţă şi spun: "scrieţi ce vreţi că oricum valoarea amenzii nu contează, se plăteşte jumătate din minim, după cum ştiţi în termen de 15 zile. Adică mergem la un hipermarket şi îl amendăm cu 10 milioane de lei vechi, 1.000 de lei, şi vă daţi seama ce afectat este.

În acest sens o să lucrez cu domnul ministru Daea pe măsurile care sunt aplicate prin OUG 21, măsuri complementare care se pot aplica agenţilor economici, în sensul că ei pot fi închişi temporar 30 de zile, 6 luni, un an, iar în viitoarea gândire poate vor fi închişi definitiv, pentru că atunci când pui în pericol sănătatea cetăţenilor României credem că nu este normal să îţi mai poţi desfăşura o activitate economică.

Cred că vom găsi soluţiile legale atât în zona de amenzi contravenţionale, cum sunt în alte zone unde se aplică amenzi la cifra de afaceri, să se aplice amenzi la valoarea cifrei de afaceri şi în zona în care se încalcă articole de lege care pun in pericol sănătatea populaţie", a precizat Marius Pârvu, într-o conferinţă la MADR, conform Agerpres.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a mai spus că în ultima şedinţă de Guvern din 2018 s-a adoptat o măsură de reorganizare a laboratorului LAREX, care era până acum în subordinea ANPC, dar ca entitate era finanţată din venituri proprii, iar acum a devenit prin HG o direcţie a ANPC, fiindu-i alocate sume "care nu s-au alocat niciodată".

"Este vorba de 66 de milioane de lei care vor însemna investiţii în acest laborator pe care ni-l dorim să devină un laborator de nivel naţional şi european. Vom încerca acreditarea europeană şi eu cred ca vom reuşi acest lucru. Ce îşi propune acest laborator? Dezvoltarea centrelor care existau în diferite locaţii din ţară şi dezvoltarea la nivel de puncte vamale a acestor laboratoare. Am discutat cu domnul ministru (Petre Daea n.r.) să creăm în punctele vamale o permanenţă în care tot ceea ce înseamnă produse extracomunitare să fie verificate într-un procent cât mai mare, astfel încât pe piaţa românească să ajungă produse sigure, să dăm garanţia cetăţenilor români că ele sunt conforme cu ceea ce scrie pe etichetă", a spus Marius Pârvu.

Marius Pârvu a afirmat că cea mai mare problemă, la ora actuală, este dezacordul dintre ceea ce scrie pe eticheta unui produs şi ceea ce conţine produsul.

Rares Bogdan a facut anuntul care ii da planurile peste cap lui Iohannis! Ce LOVITURA i se pregateste presedinteului Romaniei

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Afaceri

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI